Tenis: Novak Djokovic apreciază jucători ca Medvedev şi Zverev, care recunosc public că nu sunt perfecţi
Tenismanul sârb Novak Djokovic, nr. 1 mondial, a dezvăluit că îi apreciază pe rusul Daniil Medvedev (2 ATP) şi germanul Alexander Zverev (3 ATP) pentru modul lor de a fi şi pentru că au recunoscut public că nu sunt perfecţi, transmite EFE.
''Nu-mi plac oamenii care sunt perfecţi, pe teren şi în afara lui. Asta nu există. De aceea, eu îi apreciez pe Sascha (Zverev) şi Daniil (Medvedev)'', a declarat Djokovic, câştigător a 20 de Grand Slam-uri într-un interviu pentru L'Equipe.
Campionul sârb de 34 ani a vorbit despre relaţia sa cu Medvedev, care la US Open l-a privat de a 21-a sa coroană, cu care i-ar fi depăşit pe rivalii săi Roger Federer şi Rafa Nadal, ambii cu câte 20 succese de Grand Slam.
''Îmi place mult caracterul lui, dă imaginea că ''sunt cum sunt şi nu copiez pe nimeni". De obicei vedem jucători care îşi încep cariera şi vorbesc de veterani, de genul 'el este idolul meu şi vreau să fiu ca el'. Dar Daniil este autentic şi asta mă încântă'', a adăugat Djokovic.
Sârbul a opinat că Zverev şi Medvedev fac parte din acelaşi grup ''incorecţi din punct de vedere politic. Putem vorbi de o mentalitate rebelă, dar nu se rezumă doar la asta. Noi vrem să fim autentici, să respectăm valorile noastre''.
AGERPRES