Tenis: Nadal a reuşit victoria sa cu numărul 1.000, la turneul ATP Masters de la Paris

Tenis: Nadal a reuşit victoria sa cu numărul 1.000, la turneul ATP Masters de la Paris

Tenismanul spaniol Rafael Nadal a reuşit, miercuri, victoria sa cu numărul 1.000 în carieră, la turneul ATP Masters 1.000 de la Paris, 4-6, 7-6 (7/5), 6-4 contra compatriotului său Feliciano Lopez (64 ATP), care i-a adus calificarea în optimile de finală, transmite AFP.

Nadal, rege incontestabil la Roland Garros, unde în urmă cu trei săptămâni a cucerit al 13-lea său titlu, este vulnerabil la Paris-Bercy, unde nu a câştigat niciodată titlul şi unde anul trecut a declarat forfait chiar înaintea semifinalei.

Prima victorie a lui Nadal s-a înregistrat în 2002, la Mallorca, în faţa lui Ramon Delgado. Astfel, la 34 de an, Rafa Nadal se alătură unui grup select, care îi mai cuprinde pe Ivan Lendl (1.068 victorii), Roger Federer (1.242) şi pe Jimmy Connors (1.274) - victorii contabilizate în era Open (din 1968).

Performanţa lui Nadal a fost sărbătorită într-o mică ceremonia organizată la centrul terenului, în faţa tribunelor goale.


Foto: (c) Gonzalo Fuentes / REUTERS


Rezultatele înregistrate miercuri în turul al doilea la Paris, turneu dotat cu premii totale de 3,3 milioane euro:


Rafael Nadal (Spania/N.1) - Feliciano Lopez (Spania) 4-6, 7-6 (7/5), 6-4
Jordan Thompson (Australia) - Borna Coric (Croaţia/N.15) 2-6, 6-4, 6-2
Alexander Zverev (Germania/N.4) - Miomir Kecmanovic (Serbia) 6-2, 6-2
Adrian Mannarino (Franţa) - Yoshihito Nishioka (Japonia) 6-3, 6-7 (5/7), 6-3
Stan Wawrinka (Elveţia/N.12) - Tommy Paul (SUA) 4-6, 7-6 (7/3), 6-2
Andrei Rublev (Rusia/N.5) - Radu Albot (Rep. Moldova) 6-1, 6-2
Diego Schwartzman (Argentina/N.6) - Richard Gasquet (Franţa) 7-5, 6-3
Alejandro Davidovich Fokina (Spania) - Benjamin Bonzi (Franţa) 6-4, 6-4
Alex De Minaur (Australia/N.16) - Lorenzo Sonego (Italia) 6-3, 7-5
Daniil Medvedev (Rusia/N.3) - Kevin Anderson (Africa de Sud) 6-6 (abandon Anderson)
Milos Raonic (Canada/N.10) - Pierre-Hugues Herbert (Franţa) 6-4, 6-4


AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Povestea mai puțin știută a lui Horațiu Potra