Tenis: Monica Niculescu, semifinalistă în proba de dublu la Hobart (WTA)

Tenis: Monica Niculescu, semifinalistă în proba de dublu la Hobart (WTA)

Perechea alcătuită din jucătoarea română de tenis Monica Niculescu şi chinezoaica Zhaoxuan Yang s-a calificat, miercuri, în semifinalele probei de dublu din cadrul turneului WTA de la Hobart (Australia), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari, după 6-1, 6-4 cu cuplul româno-kazah Raluca Olaru/Galina Voskoboeva.

Favoritele numărul trei s-au impus într-o oră şi 12 minute şi şi-au asigurat un cec de 1.718 dolari şi 110 puncte WTA la dublu.

În penultimul act, Niculescu şi Yang vor înfrunta câştigătoarele din meciul Hao-Ching Chan/Latisha Chan (Taiwan/N.1) - Dalila Jakupovic (Slovenia)/Sabrina Santamaria (SUA).

Tot miercuri, favoritele numărul doi, româncele Irina Begu/Mihaela Buzărnescu vor juca în sferturi contra perechii Anastasia Potapova (Rusia)/Daiana Iastremska (Ucraina).

Niculescu a fost campioană la dublu la Hobart în 2012 şi 2014, Begu în 2014, iar Olaru în 2017.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Răsturnare de situație în cazul finanțării campaniei lui Călin Georgescu

2 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

3 „Toate ne vor lovi drastic, vești triste pentru oameni"

4 Fraților, pe ăștia nu-i mai satură nimic?

5 Ce a primit de la CNSAS un anticomunist care a cerut dosarul lui Călin Georgescu de dinainte de 1989