Tenis: Ministrul australian al afacerilor interne neagă că Djokovic este ţinut captiv
Ministrul australian al afacerilor interne, Karen Andrews, a negat vineri că Novak Djokovic este "ţinut captiv" în Australia, în timp ce tenismanul sârb şi-a petrecut noaptea într-un hotel de detenţie pentru imigranţi din Melbourne, iar avocaţii săi se luptau împotriva deportării sale, transmite dpa.
"Domnul Djokovic nu este ţinut captiv în Australia, este liber să plece în orice moment în care doreşte să facă acest lucru, iar Forţa de frontieră va facilita acest lucru", a declarat Andrews vineri pentru postul naţional de televiziune ABC.
Ministrul a confirmat, de asemenea, că forţa de frontieră cercetează vizele a doi jucători de tenis nevaccinaţi care au intrat în ţară pentru a concura la Australian Open.
Întrebată despre motivul pentru care cazul lui Djokovic pare să fi ieşit în evidenţă, Andrews a citat "abordarea pe mai multe niveluri" a verificărilor intrărilor în Australia, spunând că tuturor călătorilor li se poate cere în orice moment să furnizeze dovezi pentru a demonstra că sunt eligibili pentru a intra în Australia.
Tatăl jucătorului, Srdjan Djokovic, a acuzat joi guvernul de la Canberra că l-a întemniţat pe fiul său şi că vrea să îl umilească, în timp ce preşedintele sârb Aleksandar Vucic a susţinut că jucătorul a fost victima unei "persecuţii politice" din partea guvernului australian.
Campion en-titre la Australian Open, Novak Djokovic a fost reţinut pe aeroport, la Melbourne, după sosirea sa în Australia miercuri, după ce forţa de frontieră australiană şi-a exprimat îngrijorarea cu privire la viza sa de intrare.
Tenismanul sârb a primit o scutire de vaccinare împotriva COVID-19 din partea organizatorilor turneului pentru a concura la evenimentul care urmează să înceapă pe 17 ianuarie, dar aceasta nu a fost suficientă pentru oficialii de frontieră, care i-au anulat viza după ce Djokovic "nu a reuşit să furnizeze dovezi adecvate care să îndeplinească cerinţele de intrare în Australia".
Lui Djokovic i s-a comunicat că va trebui să părăsească Australia joi, dar avocaţii săi au obţinut prin apel din partea unui judecător amânarea cauzei sale până luni şi interzicerea deportării sale înaintea orei 16:00 (05:00 GMT) din aceeaşi zi, potrivit presei locale. AGERPRES