Tenis: Mihaela Buzărnescu şi Raluca Olaru, principalele favorite ale probei de dublu la BRD Bucharest Open

Tenis: Mihaela Buzărnescu şi Raluca Olaru, principalele favorite ale probei de dublu la BRD Bucharest Open

Româncele Mihaela Buzărnescu şi Raluca Olaru sunt principalele favorite ale turneului de tenis BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, care va avea loc la Arenele BNR din Capitală în perioada 16-22 iulie.

Buzărnescu şi Olaru, care au cucerit un titlu WTA împreună, anul acesta, la Strasbourg, vor juca în primul tur cu cuplul Alena Fomina (Rusia)/Elena Rîbakina (Kazahstan).

Buzărnescu şi Olaru au cucerit titlul la US Open în proba de dublu la junioare în 2006. Raluca este campioană en titre la Bucureşti, după ce anul trecut s-a impus în proba de dublu alături de Irina Begu.

Pe tabloul de dublu se mai află şapte românce. Begu face pereche cu Andreea Mitu, care revine astfel după mai bine de un an în circuitul WTA, Alexandra Cadanţu, fostă câştigătoare a titlului la dublu la Bucureşti (în 2014, alături de Elena Bogdan), va evolua alături de Maria Irigoyen (Argentina), Irina Bara şi germanca Nicola Geuer sunt favoritele numărul trei, Miriam Bulgaru va juca alături de unguroaica Anna Bondar, iar Jaqueline Cristian şi Elena-Gabriela Ruse vor fi partenere.

Tabloul principal de dublu la BRD Bucharest Open:
Mihaela Buzărnescu/Raluca Olaru (România/N.1) - Alena Fomina (Rusia)/Elena Rîbakina (Kazahstan)
Georgina Garcia Perez (Spania)/Cornelia Lister (Suedia) - Natela Dzalamidze (Rusia)/Ipek Soylu (Turcia)
Irina Bara (România)/Nicola Geuer (Germania/N.3) - Ulrikke Eikeri (Norvegia)/Polina Leikina (Rusia)
Ysaline Bonaventure (Belgia)/Oksana Kalaşnikova (Georgia) - Danka Kovinic (Muntenegru)/Maryna Zanevska (Belgia)
Reka-Luca Jani (Ungaria)/Chantal Skamlova (Slovacia) - Irina-Camelia Begu/Andreea Mitu (România)
Alexandra Cadanţu (România)/Maria Irigoyen (Argentina) - Lidia Morozova (Belarus)/Arantxa Rus (Olanda/N.4)
Başak Eraydin (Turcia)/Vera Zvonareva (Rusia) - Jaqueline Cristian/Elena-Gabriela Ruse (România)
Anna Bondar (Ungaria)/Miriam Bulgaru (România) - Monique Adamczak/Jessica Moore (Australia/N.2)
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen