Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la Birmingham (WTA)

Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în sferturi la Birmingham (WTA)

Jucătoarea română Mihaela Buzărnescu s-a calificat, miercuri, în sferturile de finală ale turneului WTA pe iarbă de la Birmingham, dotat cu premii totale de 846.000 dolari, după ce a învins-o pe croata Petra Martic, cu 4-6, 6-3, 6-2.

Buzărnescu (30 ani, 30 WTA) a reuşit să se impună după o oră şi 42 de minute, la capătul unui meci în care a avut 2 aşi şi 2 duble greşeli, în timp ce Martic (27 ani, 45 WTA) a contabilizat 7 aşi.

Martic a învins-o pe Mihaela în singura lor confruntare precedentă, anul trecut în calificări la Wimbledon, cu 7-6 (4), 6-3.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 24.880 dolari şi 100 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe a doua favorită, ucraineanca Elina Svitolina, care a dispus de Alize Cornet (Franţa) cu 6-4, 6-2. Românca a câştigat pe 1 iunie cu 6-3, 7-5 în faţa Elinei Svitolina, în turul al treilea la Roland Garros.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!