Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimi la Eastbourne (WTA)

Tenis: Mihaela Buzărnescu s-a calificat în optimi la Eastbourne (WTA)

Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu s-a calificat, marţi, în optimile de finală ale turneului WTA de la Eastbourne (Marea Britanie), dotat cu premii totale de 852.564 dolari, după ce a dispus de olandeza Kiki Bertens, a 12-a favorită, cu 3-6, 7-6 (5), 6-3.

Buzărnescu (30 ani, 28 WTA) s-a impus după două ore şi 40 de minute în faţa numărului 20 mondial (26 ani), la capătul unui meci cu răsturnări de scor.

În primul set, românca a condus cu 2-0 şi 3-1 şi a avut două mingi de 4-1, dar apoi olandeza a întors situaţia şi s-a impus cu 6-3.

În actul al doilea, Bertens a condus cu 5-2, dar Buzărnescu a reuşit o revenire formidabilă şi a condus cu 6-5, după patru ghemuri la rând. Mihaela a ratat o minge de set, iar apoi confruntarea a ajuns în tiebreak, unde Buzărnescu a reuşit să câştige cu 7-5.

În decisiv, Buzărnescu a început cu break, apoi Bertens a condus cu 2-1, românca a reuşit un nou break la 3-2, la 4-3 a salvat trei mingi de break, iar apoi a încheiat conturile cu 6-3.

Buzărnescu a avut un as şi o dublă greşeală, în timp ce Bertens a reuşit 6 aşi şi a făcut 8 duble greşeli.

Singurul duel anterior dintre ele a avut loc în 2009, la Antalya-Belek, când olandeza s-a impus cu 6-3, 6-3 în optimi.

Buzărnescu şi-a asigurat un cec de 11.140 dolari şi 55 de puncte WTA, iar în optimi o va înfrunta pe letona Jelena Ostapenko, a cincea favorită, care a dispus cu 6-3, 7-5 de Kaia Kanepi (Estonia). Buzărnescu a câştigat singura confruntare cu letona (21 ani, 12 WTA), anul acesta, în turul al doilea la Doha, cu 6-1, 6-3.

Mihaela e calificată şi în sferturi la dublu, alături de Irina Begu.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Anda Badea)


Citește și:

populare
astăzi

1 După chestia asta Geoană e out! Cine urmează?

2 „Na, că ți-am arătat și țâțele de bucurie”

3 Hm! Pe asta o știați?

4 Văduva lui Prigoană, Mihaela Botezatu, i-a dat o veste proastă Adrianei Bahmuțeanu: „Copiii nu vor să o vadă”

5 Care o fi faza cu știrea asta?