Tenis: Mihaela Buzărnescu, învinsă de Bianca Andreescu în primul tur la Australian Open
Jucătoarea română de tenis Mihaela Buzărnescu a fost învinsă de canadianca de origine română Bianca Andreescu în trei seturi, cu 6-2, 4-6, 6-3, luni, la Melbourne, în prima rundă a turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
Mihaela Buzărnescu (32 ani, 138 WTA), intrată pe tabloul principal din postura de ''lucky loser'', s-a înclinat după circa două ore de joc (2 h 2 min), dar a avut la un moment dat şansa de a tranşa meciul în favoarea sa.
Andreescu (20 ani, 8 WTA), la primul său meci oficial după o pauză de 15 luni, a dominat clar primul set, adjudecat cu 6-2. Buzărnescu a rupt echilibrul în setul secund la 2-2, cu un break, s-a desprins la 4-2 şi şi-a păstrat avantajul până la finalul setului (6-4). În decisiv, cele două jucătoare au mers cap la cap, iar la 3-3, Buzărnescu a ratat trei mingi de break. Andreescu a reuşit să reziste şi a luat avantaj (4-3), iar în ghemul următor a făcut un break, care s-a dovedit decisiv pentru soarta meciului, câştigând setul cu 6-3.
Buzărnescu a încheiat meciul cu 3 duble greşeli, iar Andreescu a avut 3 aşi, reprezentanta Canadei fiind mai bună la ambele servicii. Andreescu a dominat la capitolul mingi direct câştigătoare, 27-11, dar a făcut şi mai multe erori neforţate, 34-29.
Bilanţul era egal în meciurile directe, după ce Mihaela a câştigat în 2015 la Toronto (ITF), cu 6-0, 6-2, în primul tur, iar Bianca s-a impus în optimi la Acapulco în 2019, cu 6-2, 7-5.
Buzărnescu s-a ales pentru participare cu 100.000 de dolari australieni şi cu 10 puncte WTA, iar Andreescu, a cărei adversară din turul următor va fi taiwaneza Su-Wei Hsieh, şi-a asigurat 150.000 de dolari australieni şi 70 de puncte WTA.
Mihaela Buzărnescu va evolua şi la dublu, unde o va avea ca parteneră pe Ankita Raina (India), cele două urmând să înfrunte cuplul australian Olivia Gadecki/Belinda Woolcock în primul tur.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)