Tenis: Marius Copil s-a calificat în turul 2 la Madrid (ATP Masters 1.000)

Tenis: Marius Copil s-a calificat în turul 2 la Madrid (ATP Masters 1.000)

Tenismanul român Marius Copil l-a învins pe spaniolul Guillermo Garcia-Lopez, după un meci dramatic, cu 7-6 (6), 4-6, 7-6 (9), luni, în runda inaugurală a turneului ATP Masters 1.000 de la Madrid, dotat cu premii totale de 5.439.350 euro.

Copil (26 ani, 104 ATP) s-a impus după două ore și 54 de minute, în fața unui adversar de 33 de ani, aflat pe locul 124 în clasamentul mondial.

Marius Copil a condus cu 4-1 în primul set, dar apoi a fost egalat și a reușit să se impună în tie break. În setul secund, s-a mers cu serviciul, dar ibericul a reușit să își adjudece setul cu 6-4.

În decisiv, Copil a început cu break și avut 2-0 și 3-1, dar apoi Garcia-Lopez a întors scorul, având 4-3, 5-4 și 6-5. Într-un tie break foarte disputat, Copil a greșit mai puțin și s-a impus cu 11-9.

Copil a obținut 35.855 euro și 45 puncte ATP și va juca în turul 2 cu britanicul Andy Murray, liderul mondial.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea; editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?