Tenis: Maria Şarapova, învinsă în primul meci după eliminarea de la Roland Garros

Tenis: Maria Şarapova, învinsă în primul meci după eliminarea de la Roland Garros

Jucătoarea rusă de tenis Maria Şarapova a fost învinsă în două seturi, 7-5, 6-4, de grecoaica Maria Sakkari, într-o partidă disputată marţi în cadrul turneului demonstrativ pe iarbă de la Hurlingham (Anglia).

Aceasta a fost primul meci al rusoaicei eliminarea în sferturile de finală ale turneului de Mare Şlem de la Roland Garros, unde s-a înclinat tot în două seturi în faţa spaniolei Garbine Muguruza.

Campioană la Wimbledon în 2004, Şarapova se pregăteşte la Hurlingham pentru participarea la cel de-al treilea turneu de Grand Slam al sezonului, la care nu a participat în 2016 din cauza suspendării sale pe 15 luni pentru dopaj, şi nici în 2017, când nu a primit invitaţie din partea organizatorilor.

Ea nu a mai evoluat la nicio competiţie pe iarbă din 2015, când a fost învinsă de americanca Serena Williams în semifinale la Wimbledon, precizează agenţia EFE.

În cealaltă partidă disputată marţi la turneul de la Hurlingham, francezul Richard Gasquet s-a impus cu 6-7 (4/7), 6-4, 10-5 în faţa compatriotului său Lucas Pouille.

Miercuri îşi va face apariţia pe iarbă de la Hurlingham şi numărul unu mondial, spaniolul Rafael Nadal, care nu a mai disputat niciun meci oficial după câştigarea celui de-al 11-lea său titlu la Roland Garros. Acesta îl va înfrunta pe sud-coreeanul Hyeon Chung, semifinalist anul acesta la Openul Australiei.
AGERPRES (autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Asta, pe care a făcut-o celebră canapeaua lui Căcărău, a ajuns să câștige 10.000 de euro pe lună din sinecuri la statul român

2 ALERTĂ Institutul Robert Lansing: Rețeaua Georgescu. Serviciile secrete militare ruse, în spatele tentativei de lovitură de stat din România

3 Potra nu vorbea în van când cerea „armatei” sale să iasă din casă! Tocmai au fost devoalate câteva sute de nume

4 Oana Zăvoranu o atacă la „supt” pe Dana Budeanu / Disputa politică s-a mutat în budoar?

5 Ponta, tot la „brațeta” lui Ghiță ai rămas? Câți „arginți” l-o fi costat poza asta?