Tenis: "Mă simt foarte bine", a asigurat Roger Federer înainte de US Open

Tenis: "Mă simt foarte bine", a asigurat Roger Federer înainte de US Open

Elvețianul Roger Federer a dat asigurări, sâmbătă, că va aborda US Open, ultimul turneu de tenis de Mare Șlem din acest an (28 august-10 septembrie), în plină formă după ce și-a tratat problemele de la spate, care l-au constrâns să renunțe la Mastersul 1000 de la Cincinnati.

"Mă simt cu adevărat bine, mai ales că mai am câteva zile în față înaintea primului meu meci din primul tur", a explicat Nr.3 mondial într-o conferință de presă.

"Am avut două săptămâni după ultimul meu meci (finala Mastersului 1000 de la Montreal), deci am avut timp să mă refac", a adăugat jucătorul elvețian.

"În prima săptămână, eu m-am concentrat pe recuperare și am reluat antrenamentul. De câteva zile, am jucat mai multe seturi", a precizat câștigătorul a cinci titluri în 2017, între care Openul Australiei și Wimbledon.

După înfrângerea de la Montreal, Federer (36 ani) a renunțat să participe la Mastersul 1000 de la Cincinnati, evocând dureri de spate.

La revenirea la US Open, după absența din 2016 datorată unei accidentări, Federer va debuta în fața speranței americane Frances Tiafoe, nr.71 mondial, în vârstă de 19 ani.

AGERPRES (editor: Vlad Constantinescu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen