Tenis: Laura Siegemund, prima semifinalistă la BRD Bucharest Open (WTA)

Tenis: Laura Siegemund, prima semifinalistă la BRD Bucharest Open (WTA)

Jucătoarea germană de tenis Laura Siegemund s-a calificat în semifinalele turneului BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, vineri, la Arenele BNR, după ce a trecut de slovena Polona Hercog cu 6-2, 6-1.

Siegemund (28 ani, 43 WTA), a patra favorită, s-a impus într-o oră și 11 minute în fața slovenei de 25 de ani (84 WTA), pe care a mai învins-o anul acesta în sferturi la Stuttgart, tot pe zgură, cu 6-4, 6-3.

Germanca și-a asigurat un cec de 11.300 dolari și 110 puncte WTA, iar Hercog va primi 5.900 dolari și 60 puncte WTA.

În penultimul act, Siegemund o va înfrunta pe învingătoarea dintre italianca Sara Errani, a doua favorită, și letona Anastasija Sevastova, cap de serie numărul șapte.

AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Andreea Lăzăroiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen