Tenis: Jelena Ostapenko "a răsturnat totul în cale" la Roland Garros (presă)
Jucătoarea letonă de tenis Jelena Ostapenko, locul 47 mondial, "a răsturnat totul în cale" la Roland Garros, unde a învins-o sâmbătă în finală pe românca Simona Halep, a patra favorită, 4-6, 6-4, 6-3, câștigând primul titlu din cariera sa, la două zile după ce a împlinit 20 de ani, scrie AFP.
Ostapenko este prima jucătoare ce nu este cap de serie ce ridică trofeul din 1933, de la victoria britanicei Margaret Scriven. Cea care va fi de luni N.12 mondial l-a imitat pe brazilianul Gustavo Kuerten, care a câștigat primul său titlu la Paris, tot fără să fie cap de serie (locul 66 atunci), pe 8 iunie 1997, ziua de naștere a letonei.
Înt-un turneu foarte deschis, în absența Serenei Williams, însărcinată, și a Marei Șarapova, care nu a fost invitată, șansele de surpriză erau mult mai mari. Nimeni însă nu și-o imagina pe Ostapenko terminând învingătoare, comentează AFP. Halep, ucraineanca Elina Svitolina, jucătoarea cehă Karolina Pliskova sau Kristina Mladenovic erau citate printre pretendente.
Cu jocul său exuberant și lipsa sa de griji, Ostapenko a răsturnat totul în cale, inclusiv pe Halep , care disputa a doua sa finală la Porte d'Auteuil, la trei ani după cea pierdută cu Șarapova.
Românca putea deveni lider mondial cu un prim titlu major.
AFP se întreabă dacă jucătoarea din Constanța a fost afectată de statutul său de favorită și consideră că momentul de cotitură a fost în setul al doilea, când Halep a condus cu 6-4, 3-0 și a avut alte trei mingi de break. Până atunci, românca adoptase strategia potrivită, lăsându-și adversara să facă totul: loviturile câștigătoare și greșelile neforțate. Halep reușise chiar performanța de a câștiga primul set cu o singură lovitură câștigătoare și 2 greșeli neforțate — față de 23 pentru Ostapenko (14 greșeli neforțate).
Când letonei îi intră loviturile, un uragan se abate asupra terenului, scrie AFP.
"Românca a fost vinovată de irosirea șanselor pe care le-a avut astăzi", scrie BBC, remarcând la rândul său că la ediția din acest an erau posibile surprizele, în absența unor jucătoare importante. BBC adaugă însă că era greu de imaginat o victorie a lui Ostapenko.
EFE vorbește de "fenomenul Ostapenko", jucătoare are a contrazis toate pronosticurile.
"La Paris s-a născut o stea", care, "dacă va ști să-și canalizeze furia, va putea domina în următorii ani" circuitul feminin, estimează EFE.
AGERPRES (editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Daniela Juncu)