Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur al calificărilor pentru Australian Open

Tenis: Jaqueline Cristian, învinsă în primul tur al calificărilor pentru Australian Open

Jucătoarea română de tenis Jaqueline Cristian a fost învinsă de candianca Rebecca Marino cu 6-4, 6-4, luni, la Dubai, în prima rundă a calificărilor pentru tabloul principal de simplu al turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Cristian (22 ani, 168 WTA) s-a înclinat în faţa Rebeccăi Marino (30 ani, 312 WTA) după 67 de minute, în care jucătoarea nord-americană a reuşit 8 aşi şi a făcut o dublă greşeală, în timp ce românca a avut 5 aşi şi a comis 4 duble greşeli. Jaqueline Cristian nu şi-a creat nicio minge de break în acest meci.

Doar una din cele şase românce care s-au aliniat la startul calificărilor pentru Australian Open a reuşit să depăşească primul tur, Mihaela Buzărnescu , în timp ce Irina Bara , Monica Niculescu , Jaqueline Cristian, Laura Paar şi Gabriela Talabă au pierdut la Dubai.

România va avea cinci jucătoare calificate direct pe tabloul principal la Melbourne, Simona Halep (2 WTA), Patricia Ţig (56 WTA), Sorana Cîrstea (71 WTA), Irina Begu (78 WTA) şi Ana Bogdan (92 WTA).

Calificările au loc în perioada 10-13 ianuarie, la Dubai, iar turneul Australian Open se va desfăşura între 8 şi 21 februarie, la Melbourne.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…