Tenis: Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Charleston

Tenis: Irina Begu s-a calificat în optimile turneului WTA de la Charleston

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat în optimile de finală ale turneului WTA de la Charleston (Carolina de Sud), dotat cu premii totale de 710.900 dolari, miercuri, după 4-6, 6-2, 7-6 (6) cu Kristina Kucova (Slovacia).

Begu (26 ani, 33 WTA) a obținut victoria la capătul unui meci foarte disputat, care a durat două ore și 29 minute, după ce marți se impusese categoric, cu 6-0, 6-0, în fața turcoaicei Cagla Buyukakcay.

Irina Begu, cap de serie numărul zece, a început bine meciul și a condus cu 2-0, dar apoi Kucova (26 ani, 81 WTA) a întors scorul, 4-2. Begu a egalat, 4-4, însă adversara sa a reușit să își adjudece primul set cu 6-4.

În actul secund, Kucova a luat primul ghem, după ce a salvat trei mingi de break. Begu a câștigat trei ghemuri consecutive și s-a desprins la 3-1, a mai adăugat un break (5-2), încheind setul cu 6-2.

În decisiv, Kucova a reușit break-ul la 2-1 și a condus cu 3-1, dar Begu a făcut re-break și cele două au mers cap la cap până în tie-break. În tie-break, românca a condus cu 2-0, 3-1, 4-2, 5-3, Kucova a egalat, 5-5, Begu a irosit o minge de meci (6-5), dar s-a impus în cele din urmă cu 8-6.

Begu, care a jucat de două ori sferturi de finală la Charleston, și-a asigurat un cec de 9.254 dolari și 55 de puncte WTA, iar în optimi o va întâlni pe australianca Samantha Stosur (33 ani, 17 WTA), a șasea favorită. Stosur, care a beneficiat de o zi de odihnă, și Begu se vor înfrunta în premieră.

AGERPRES (editor: Mihai Țenea, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Foarte interesant amănunt...

2 VIDEO „Nici nu știu să citească! Semnează cu degetul. Toți, nu unul” / Cum își bătea joc Călin Georgescu de Diaspora, în 2016

3 Fraților, ăla care a luat 100.000 de euro primă de pensionare s-a reangajat tot la Romsilva, iar acum câştigă 9.000 de euro pe lună!

4 China se pregătește de război, primele dovezi clare

5 Răsturnare de situație / Pe cine ar vota românii la prezidențiale. Am putea avea doi suveraniști în turul secund