Tenis: Irina Begu, învinsă de Johanna Konta în turul doi la Roma (WTA)

Tenis: Irina Begu, învinsă de Johanna Konta în turul doi la Roma (WTA)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu (77 WTA) a pierdut joi, în turul al doilea al turneului WTA de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 1.692.169 euro, înclinându-se în două seturi, 6-0, 6-4, în faţa britanicei Johanna Konta (13 WTA, cap de serie nr. 7).

Konta s-a impus într-o oră şi 25 de minute, după ce şi-a adjudecat primul set în 30 de minute. Cu toate acestea, pe parcursul întâlnirii, Begu a reuşit doi aşi (Konta nu a avut niciunul), însă a făcut patru duble greşeli, faţă de una singură în dreptul britanicei.

Aşa cum se ştie, în runda următoare, Johanna Konta o va avea ca adversară pe Garbine Muguruza (17 WTA, favorită nr. 9) care a trecut în trei seturi, 7-6 (7/3), 3-6, 6-3, de Coco Gauff , americanca aflată pe locul 53 mondial.

În turneul de la Roma, Simona Halep (2 WTA, principala favorită) va juca vineri cu ucraineanca Daiana Iastremska (20 de ani, 29 WTA). Dacă se va califica în sferturi, Halep va juca împotriva câştigătoarei din partida care opune două jucătoare din Kazahstan, Elena Rîbakina (18 WTA, cap de serie nr. 10) şi Iulia Putinţeva (30 WTA). AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…