Tenis: Irina Begu, calificată în turul al doilea la Indian Wells (WTA 125 K Series)

Tenis: Irina Begu, calificată în turul al doilea la Indian Wells (WTA 125 K Series)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu s-a calificat, marţi, în runda secundă a turneului de la Indian Wells, de categoria WTA 125 K Series, dotat cu premii totale de 162.480 dolari, după ce a întrecut-o pe germanca Mona Barthel cu 6-4, 6-1.

Begu (29 ani, 104 WTA) a obţinut victoria după 68 de minute în faţa unei adversare (29 ani, 209 WTA) pe care o învinsese şi în cele trei confruntări anterioare.

Primul duel a avut loc în 2011, la Cagnes-sur-Mers, iar Irina s-a impus cu 6-0, 1-6, 7-6 (7) în primul tur, în 2018, la Seul, Begu câştiga cu 7-5, 6-4 în prima rundă, iar în 2019, la Budapesta, tot în primul tur, românca se impunea cu 3-6, 6-4, 6-2.

Begu şi-a asigurat un cec de 1.575 dolari şi 8 puncte WTA, urmând să joace în turul al doilea contra americancei Taylor Townsend, a patra favorită.

Patricia Ţig este cap de serie numărul 10 şi va intra direct în turul secund, contra sârboaicei Olga Danilovic, care a dispus de Veronica Cepede Royg (Paraguay) cu 1-6, 6-4, 6-4.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

3 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

4 Revenim, Ponta a rămas prost, nu s-a vindecat...

5 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”