Tenis: Irina Begu a ratat calificarea în semifinalele turneului WTA de la Budapesta
Românca Irina Begu a fost învinsă de cehoaica Marketa Vondrousova, cap de serie numărul opt, cu 5-7, 6-1, 6-3, vineri, în sferturile de finală ale turneului de tenis de la Budapesta (WTA), dotat cu premii totale de 250.000 de dolari.
Begu (28 ani, 72 WTA) s-a înclinat după două ore şi 11 minute în faţa tinerei de 19 ani, care se află pe locul 81 în clasamentul mondial.
Irina Begu şi Vondrousova au mers cap la cap în primul set, dar în cele din urmă românca a reuşit să se impună cu 7-5. Vondrousova a dominat următoarele două seturi, câştigate clar, cu 6-1 şi 6-3, Begu nereuşind să îşi creeze nicio minge de break în acestea.
Begu va primi un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA pentru evoluţia sa de la simplu.
Irina Begu va juca vineri şi în semifinale la dublu, alături de kazaha Galina Voskoboeva, favoritele numărul doi urmând să înfrunte perechea cap de serie numărul trei, Fanny Sollar (Ungaria)/Heather Watson (Marea Britanie).
Tot vineri, în alt sfert de finală, Sorana Cîrstea o va întâlni pe tânăra jucătoare rusă Anastasia Potapova.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Ady Ivaşcu)