Tenis: Irina Begu a câştigat turneul de la Indian Wells (WTA 125 K Series)

Tenis: Irina Begu a câştigat turneul de la Indian Wells (WTA 125 K Series)

Jucătoarea română de tenis Irina Begu a câştigat turneul de la Indian Wells (California), de categoria WTA 125 K Series, dotat cu premii totale de 162.480 dolari, după ce a învins-o, duminică, în finală, pe japoneza Misaki Doi, cu 6-3, 6-3.

Begu (29 ani, 104 WTA) a obţinut victoria după o oră şi 26 de minute, deşi a comis şase duble greşeli în acest meci.

Irina Begu şi Misaki Doi (28 ani, 86 WTA) s-au mai întâlnit o singură dată, Irina câştigând în sferturile turneului de la Roma, în 2016, cu 6-2, 7-6 (3).

Begu a fost recompensată cu un cec de 24.000 de dolari şi cu 160 de puncte WTA.

Săptămâna aceasta, Begu le-a învins pe rând pe Mona Barthel (Germania), Taylor Townsend (SUA/N.4), Kristie Ahn (SUA/N.14), Jessica Pegula (SUA/N.9), Lesia Ţurenko (Ucraina) şi Misaki Doi (Japonia/N.13).
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)

Sursa foto: oraclechallengerseries.com


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”