Tenis: Irina Bara, în semifinalele de simplu şi dublu la Indian Harbour Beach (ITF)
Jucătoarea română de tenis Irina Bara s-a calificat, vineri, în semifinalele probelor de simplu şi dublu ale turneului ITF de la Indian Harbour Beach (Florida), dotat cu premii totale de 60.000 de dolari.
La simplu, Irina Maria Bara (23 ani, 170 WTA) a dispus în sferturi de tunisianca Ons Jabeur (23 ani, 140 WTA), a şasea favorită, cu 6-3, 6-1, după ce în primul tur trecuse de americanca Usue Maitane Arconada (19 ani, 233 WTA), cu 6-4, 6-2, iar în optimi a învins-o pe a doua favorită, Kristie Ahn (SUA), o jucătoare de 25 de ani, aflată pe locul 109 în lume, cu 7-6 (10), 7-6 (4).
Adversara Irinei din penultimul act va fi americanca Taylor Townsend (21 ani, 113 WTA), a patra favorită.
La dublu, Bara şi Silvia Soler-Espinosa (Spania), principalele favorite, au câştigat în prima rundă cu 6-2, 6-4 în faţa americancelor Alycia Parkis/Alana Smith, iar în sferturi au profitat de abandonul cuplului american Madison Brengle/Victoria Duval, la scorul de 5-0. În semifinale, perechea româno-spaniolă va juca împotriva favoritelor numărul trei, Sophie Chang/Alexandra Mueller (SUA). AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)