Tenis: Irina Bara a învins-o pe Irina Begu şi s-a calificat în optimi la Transylvania Open
Irina Bara a învins-o pe Irina Begu, cu 7-6 (2), 0-6, 6-4, marţi, într-un duel integral românesc din prima rundă a turneului de tenis Transylvania Open (WTA 250), dotat cu premii totale de 235.238 de dolari, care e găzduit de BT Arena din Cluj-Napoca.
Bara (26 ani, 138 WTA) a reuşit să câştige după două ore şi 26 de minute în faţa unei adversare mai valoroase (31 ani, 57 WTA).
Deşi Begu a condus cu 2-0, primul set al confruntării a stat sub semnul echilibrului, Bara egalând şi apoi mergându-se cap la cap până în tiebreak, unde Bara s-a impus cu 7-2.
Actul secund a fost dominat categoric de Begu, victorioasă la zero în doar 26 de minute. În decisiv, după un început echilibrat (2-2), Bara a făcut break şi s-a desprins la 4-2, păstrându-şi avantajul până la final (6-4).
Begu a reuşit 7 aşi în acest meci, dar a făcut şi 10 duble greşeli, în timp ce Bara a comis 5. Begu a avut procentaje mai bune la ambele servicii, încheind cu un total mai mare 99-90, însă Bara a reuşit să facă punctele mai importante.
Bara şi-a asigurat un cec de 3.675 de dolari şi 30 de puncte WTA, iar Begu va primi 2.675 dolari şi un punct WTA.
Bara o va înfrunta în optimi pe suedeza Rebecca Peterson (26 ani, 99 WTA), care a dispus marţi de croata Jana Fett cu 6-1, 6-3.
Peterson a câştigat singurul său duel cu Bara, în 2015, în optimi la Andrezieux-Boutheon (ITF, Franţa), cu 6-2, 6-2.
În optimi s-au mai calificat, marţi, belgianca Alison van Uytvanck, după 6-4, 6-4 cu Danka Kovinic (Muntenegru), şi Marta Kostiuk (Ucraina), a şasea favorită, care a dispus de americanca Bernarda Pera, cu 6-3, 6-4.
AGERPRES (AS-editor: Mihai Ţenea, editor online: Anda Badea)
Foto: (c) GRIGORE POPESCU / AGERPRES FOTO
Mai multe fotografii pe AGERPRES FOTO