Tenis: Ilie Năstase își cere scuze pentru ieșirile sale, dar consideră că reacțiile sunt exagerate
Căpitanul nejucător al echipei de Fed Cup a României, fostul mare tenisman Ilie Năstase, și-a cerut scuze într-o postare pe pagina sa oficială de Facebook pentru ieșirile pe care le-a avut la meciul cu Marea Britanie și față de Serena Williams, însă consideră că reacțiile presei au fost exagerate.
''În ultimele zile, numele meu și situația neplăcută creată la meciul România — Anglia din cadrul Fed Cup în urma declarațiilor mele au fost prezente în presa națională și internațională. Nu doresc să contest reacțiile negative pe care le-am primit, dar aș vrea să aduc câteva cuvinte acum, după o perioadă de gândire pe această temă. Aveam 5 ani când am luat prima rachetă în mână. De atunci, tenisul a fost pentru mine mai mult decât un sport sau o profesie. A fost viața mea, și pentru tenis am sacrificat aproape totul, personal sau profesional. Din păcate, acum, la 70 de ani, am reușit să fac ceva ce nu mi-am dorit și nu mi-am imaginat posibil: să simt că tenisul se îndepărtează de mine'', a afirmat Năstase.
''Zilele trecute au fost dificile. Declarațiile mele din cadrul meciului Fed Cup au stârnit, pe bună dreptate, controverse și supărare în cadrul publicului, al presei și, cel mai dureros, al lumii sportului alb. Nu voi încerca să apăr cuvintele, dar vă asigur că în spatele lor se afla doar dorința mea de a apăra interesele echipei României și ale tenisului românesc'', a subliniat Ilie Năstase.
Căpitanul echipei României a precizat că Johanna Konta nu avea dreptul să discute cu arbitrul de scaun, ci doar căpitanul echipei britanice și nu înțelege de ce a fost suspendat meciul.
''Ceea ce s-a întâmplat la Constanța a fost exagerat de către toate părțile. Totuși, Joanna Konta nu avea dreptul să vorbească cu arbitrul de scaun, asta putea să facă doar căpitanul echipei. I-am cerut, în mod civilizat, câteva explicații, iar el m-a trimis în tribună, unde mi s-a ridicat calitatea de căpitan al echipei României. După acest incident, arbitrul a suspendat meciul. Nu înțeleg care este motivul pentru care meciul a fost suspendat și în cadrul cărui punct al regulamentului'', a menționat Năstase.
În legătură cu celălalt incident în care a fost implicat, Ilie Năstase afirmă că a fost din nou o exagerare a presei, chiar dacă nimic nu poate scuza vorbele sale
''La conferința de presă am fost întrebat ce părere am despre faptul că Serena este însărcinată. Eu atunci am aflat pentru prima dată acest lucru, iar reacția mea a fost spontană. Știu că nimic nu poate scuza cu adevărat vorbele mele — nici tensiunea unui meci la vârf, nici atitudinea nonconformistă pentru care sunt cunoscut, nici nefericita escaladare a situației. Dar viața mea rămâne dedicată tenisului și publicului său și vă rog să acceptați, atât cât se poate, scuzele mele'', a precizat Năstase.
Fostul tenisman asigură că o apreciază pe Serena: ''O stimez pe Serena și o respect. Este una dintre cele mai mari jucătoare de tenis din toate timpurile și știu câtă muncă este în spatele acestor rezultate''.
Într-o conferință de presă desfășurată înaintea meciului dintre România și Marea Britanie, din Fed Cup, Năstase a fost întrebat ce părere are despre faptul că Serena Williams este însărcinată. ''Vom vedea ce culoare va avea copilul. Poate ciocolată cu lapte?!'', a putut fi auzit Năstase spunând de către jurnaliști.
În alt doilea incident, în setul secund al meciului de sâmbătă dintre Sorana Cîrstea și Johanna Konta , la scorul de 2-1 pentru româncă, Ilie Năstase, căpitanul nejucător al României, a avut o discuție cu arbitrul de scaun, a intervenit apoi și supervizorul ITF, iar Năstase a fost trimis în tribună, pentru ca apoi să fie evacuat din incinta terenului.
Locul său pe bancă a fost luat de jucătoarea Monica Niculescu. Cîrstea a reușit apoi un break și s-a desprins la 3-1, dar meciul a fost întrerupt din nou de arbitrul elvețian. Konta a izbucnit în lacrimi și a fost nevoie ca Simona Halep să facă un apel la spectatori pentru a păstra decența în timpul meciului.
Crainicul a făcut un nou apel spectatorilor, avertizându-i că echipa României poate fi descalificată.
Cîrstea și Konta au reluat jocul după trei minute de încălzire, dar românca nu și-a mai regăsit ritmul, Konta reușind punct după punct, încheind setul cu 6-3.
Federația Internațională de Tenis (ITF) a revenit cu un comunicat și a anunțat că Ilie Năstase a fost eliminat de la întâlnirea cu Marea Britanie de la Mamaia , după mai multe incidente și ''un comportament nesportiv''. Fosta glorie a tenisului a agresat verbal, potrivit presei engleze prezente la Constanța, arbitrul, căpitanul echipei britanice și pe Konta.
"Căpitanul României Ilie Năstase a fost îndepărtat din arenă în timpul celei de-a doua partide din cadrul întâlnirii din Fed Cup dintre România și Marea Britanie de la Constanța. Domnului Năstase i s-a cerut să părăsească terenul de către arbitrul ITF Andreas Egli pentru comportament nesportiv, după ce a primit două avertismente oficiale", a arătat un comunicat al Federației Internaționale de Tenis. Federația britanică a anunțat că va depune plângere la ITF împotriva lui Năstase, iar o anchetă a fost demarată în acest sens.
''Sunt dezamăgită că știu că trăim într-o societate în care oameni ca Ilie Năstase pot face comentarii rasiste față de mine și de copilul meu nenăscut sau comentarii sexiste față de colegele mele'', a scris Williams, câștigătoarea a 23 de titluri de Mare Șlem, pe contul său de Instagram .
AGERPRES (autor: Mihai Țenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)