Tenis: Halep, la întoarcerea din Australia - A trecut supărarea, mă bucur că am reuşit totuşi să ajung în sferturi

Tenis: Halep, la întoarcerea din Australia - A trecut supărarea, mă bucur că am reuşit totuşi să ajung în sferturi

Jucătoarea de tenis Simona Halep a declarat, joi, pe Aeroportul Henri Coandă, la întoarcerea din Australia, că i-a trecut supărarea de după înfrângerea în faţa Serenei Williams , precizând că se bucură de faptul că a atins totuşi faza sferturilor de finală ale Grand Slam-ului de la Melbourne.

"Au fost la început acele 14 zile dificile, când a trebuit să stăm în camere, dar am avut posibilitatea de a ieşi 4 ore pe zi, ceea ce a fost foarte bine. A fost o deplasare mai grea, dar mă bucur foarte tare că am reuşit totuşi să ajung în sferturi. A trecut supărarea, sunt OK acum. O să învăţ ceea ce este de învăţat din acest meci. Mă bucur că am făcut totuşi un rezultat bun. Nu pot să zic că e un rezultat mic sfert de finală la Grand Slam, primul al anului. Aşa că sunt OK", a spus jucătoarea.

Ea a identificat şi cauzele înfrângerii din meciul de marţi cu Serena Williams, scor 6-3, 6-3: "Serviciul nu m-a ajutat aproape deloc şi faptul că am avut o atitudine negativă nu m-a ajutat aşa de mult".

Întrebată dacă se se va retrage Serena Williams, având în vedere că a părăsit în lacrimi conferinţa de presă de după eliminarea de la Australian Open, Halep a răspuns: "Nu am apucat să văd nimic şi nu am apucat să citesc. Dar nu cred că se va retrage, va mai juca".

În opinia jucătoarei române, actuala ediţie a turneului australian va fi câştigată de japoneza Naomi Osaka. "Cred că Osaka va câştiga titlul. Şi Brady (n.r. - americanca Jennifer Brady) are şansa ei, dar cred că Osaka o să câştige cu experienţa".

Simona Halep a explicat că în ciuda perioadelor lungi petrecute în camera de hotel, condiţiile de la Australian Open au fost destul de bune.

"Eram obişnuită de anul trecut când am stat numai la hotel. Dar într-adevăr, să ai 14 zile în care să nu faci nimic-nimic este dificil. Am vorbit cu mai mulţi sportivi şi toţi au spus că a fost o perioadă dificilă în acele 14 zile. Dar au spus că totuşi trebuie să fim recunoscători că s-a desfăşurat acest Grand Slam, ceea ce nu a fost uşor nici pentru organizatori. La un moment dat a fost lockdown total şi nu am mai putut ieşi din camere ... a fost dificil pentru că am început într-o atmosferă şi eu am terminat într-o altă atmosferă. Am înţeles însă că acum vor fi spectatori. Sunt dificile aceste momente, dar nu putem să ne plângem, au fost totuşi condiţii bune. Când am jucat cu spectatori a fost foarte frumos. Am simţit lipsa publicului foarte tare anul trecut", a mai afirmat ea.


Următorul turneul la care va participa numărul 2 mondial este cel de la Dubai. "În mod normal, Dubaiul este următorul turneu, aşa a rămas. Vreau să mă odihnesc un pic, câteva zile şi după voi vedea", a precizat ea.

Jucătoarea română de tenis Simona Halep a fost învinsă de americanca Serena Williams cu 6-3, 6-3, marţi, la Melbourne, în sferturile de finală ale turneului Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.
AGERPRES (V, AS-autor: Marius Ţone, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”