Tenis: Guvernul Australiei a confirmat interdicţia de trei ani pentru Novak Djokovic

Tenis: Guvernul Australiei a confirmat interdicţia de trei ani pentru Novak Djokovic

Tenismanul Novak Djokovic, liderul mondial, va primi o interdicţie de trei ani de a intra în Australia, după ce viza de intrare a sârbului a fost anulată a doua oară şi definitiv de Tribunalul federal australian, a confirmat Guvernul Australiei, citat de DPA.

Djokovic, de nouă ori campion la Australian Open, a eşuat în încercarea sa de a-şi apăra titlul şi de a revoca anularea vizei sale de către ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, în faţa Tribunalului federal australian.

Campionul sârb, care nu s-a vaccinat contra Covid-19, urma să joace luni contra conaţionalului său Miomir Kecmanovic la Australian Open, unde Djokovic ataca al 21-lea său titlu de Grand Slam.

După plecarea lui din Australia, Djokovic nu va mai putea intra în această ţară în următorii trei ani, o interdicţie standard conform ordinului de deportare din temeiul Legii privind migraţia, deşi acest subiect este sub rezerva unei cereri şi el ar putea primi permisiunea să revină mai devreme.

Dar aşa cum stau lucrurile în prezent, Djokovic, 34 ani, va rata următoarele trei ediţii ale primului Grand Slam al anului.

Vorbind la Today Show, ministrul australian de interne, Karen Andrews, a precizat că ''acea anulare a fost confirmată de Curtea federală, deci ca urmare i se va interzice intrarea în ţară timp de trei ani. Acum, există câteva motive convingătoare care pot fi analizate, dar totul este ipotetic în acest moment. Orice cerere va fi analizată pe fond''.

Odiseea lui Djokovic a început pe 5 ianuarie, când a fost reţinut pe aeroportul din Melbourne, iar viza sa de intrare, obţinută în urma unei scutiri medicale de la vaccinarea obligatorie impusă de autorităţile australiene, a fost revocată.

Luni 10 ianuarie, Djokovic a obţinut în justiţie anularea deciziei de revocare a vizei, iar în data de 14 ianuarie ministrul Imigraţiei, Alex Hawke, i-a anulat, din nou viza de Australia a liderului mondial, pe motive de ''interes public''.

Novak Djokovic deţine recordul de titluri de Mare Şlem câştigate (20), împreună cu Rafael Nadal şi Roger Federer. Djokovic este şi deţinătorul recordului de titluri cucerite la Australia Open (nouă) şi campionul en titre. AGERPRES


populare
astăzi

1 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri

2 „Vreau să asigur organele de securitate de deplina mea sinceritate, loialitate” / „Domnul Șucu Dan Viorel a fost recompensat de organele de Securitate c…

3 Infarctul poate fi prevenit / 7 simptome care apar cu o lună înainte, descoperite de experții din SUA

4 De citit ce scrie, cu pragmatism, Ioana Dogioiu, despre candidatul prezidențial Nicușor Dan

5 BREAKING Luni va fi votat noul guvern!