Tenis: Florin Segărceanu - Este un rezultat foarte bun, care ne avantajează

Tenis: Florin Segărceanu - Este un rezultat foarte bun, care ne avantajează

Căpitanul nejucător Florin Segărceanu s-a declarat mulţumit de cele două victorii obţinute de Simona Halep (6-3, 1-6, 6-1 cu Vikorija Golubic) şi de Irina Begu (6-4, 6-1 cu Timea Bacsinzky), după care România conduce Elveţia cu 2-0 la Cluj Napoca, în barajul de promovare al Grupei Mondiale a Fed Cup.

Segărceanu se aştepta însă la o victorie mai facilă a Simonei Halep şi la un meci mult mai complicat pentru Irina Begu, dar lucrurile s-au întâmplat exact invers.

''Lucrurile au mers bine, dar aş spune din ce mă aşteptam puţin diferit. Mă gândesc la ambele meciuri. Mă aşteptam ca Simona să câştige mai uşor, dar încă o dată se vede ce înseamnă încărcătura emoţională într-un meci de Fed Cup, când joci acasă, când ai o asemenea prezentare şi toată lumea a fost foarte emoţionată. Şi la fel se vede schimbarea nivelului de joc. O jucătoare care este 104, care a fost poate 50, poate să joace extraordinar fără miză şi bineînţeles Simona, emoţionată, puţin crispată, iar meciul se prelungeşte şi este mai dificil. Din aceste motive aceste meciuri sunt diferite faţă de un turneu normal. La celălalt meci, nu pot să spun nimic decât că o felicit foarte mult pe Irina, a făcut un meci foarte bun. Sincer, mă aşteptam la un meci foarte greu. A şi început în acest fel, cu Bacsinzky conducând cu 2-0. Am văzut ce jucătoare dificilă e, o jucătoare care ştie să schimbe ritmul, să lovească rapid, însă Irina s-a mobilizat exemplar şi a reuşit să intre în meci, a reuşit să-şi păstreze un ritm de joc şi să o bată pe Bacsinzky cu armele ei. A reuşit întotdeauna să nu fie surprinsă de acele lovituri înalte, scurte sau tăiate, şi să răspundă perfect'', a declarat fostul jucător român de Cupa Davis.

România e cu un pas în Grupa Mondială, dar Segărceanu ştie că Elveţia nu va renunţa aşa uşor la luptă: ''Pentru mine este mai dificil, pentru că nu îmi pot exprima emoţiile, iau un 'poker face' să fiu alături de fete, să le încurajez tot timpul, chiar dacă în interior să întâmplă multe lucruri. Este un rezultat foarte bun, ne avantajează, dar mie îmi place întotdeauna să luăm lucrurile pas cu pas. Mai avem mâine un meci, nu este un meci uşor şi important este să câştigăm această partidă. Ne dorim victoria, ne dorim să începem anul viitor între primele opt echipe din lume''.

Segărceanu a precizat că în că în cazul în care duminică se ajunge la 3-0, în partida de dublu vor intra şi fetele care nu au fost deloc utilizate până acum: ''Dacă vom câştiga primul meci, regulamentul prevede să se joace doar meciul de dublu, nu se va mai juca şi al patrulea meci de simplu. Iar, în cazul în care va fi 3-0, vom încerca să introducem în echipă pe celelalte două jucătoare, Sorana Cîrstea şi Mihaela Buzărnescu''. AGERPRES/(editor Teodor Ciobanu, editor online: Daniela Juncu)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Observația lui Liviu Avram despre legătura dintre Ciucă și Georgescu în contextul noilor dezvăluiri