Tenis: E frumos să fii campioană la Roma, a declarat Simona Halep înaintea turneului de la Foro Italico
Jucătoarea română de tenis Simona Halep a declarat că ''e frumos să fii campioană la Roma'', cu câteva zile înaintea debutului său în turneul WTA 1.000 de la Foto Italico, pe care l-a câştigat anul trecut.
''Totul e frumos aici la Roma: stadionul, oraşul, turneul. Sunt foarte fericită să mă aflu din nou aici, mă simt bine: dimineaţă m-am antrenat şi sunt nerăbdătoare să încep turneul. E frumos să fii campioana în exerciţiu: acest lucru nu pune presiune şi nici nu am aşteptări deosebite, dar voi da tot ce pot. E un pic ciudat, deoarece au trecut doar opt luni de la ultima ediţie...'', a declarat Halep pentru site-ul turneului . Halep a pierdut două finale consecutive la Roma, în 2017 şi 2018, ambele în faţa ucrainencei Elina Svitolina.
Simona Halep, numărul trei mondial, şi-a început ascensiunea în 2013, chiar la Foro Italico, din calificări, ajungând până în semifinale, unde a fost învinsă de Serena Williams, astfel că Roma va fi mereu un loc special pentru româncă.
Halep a comentat şi faptul că va exista o pauză de două săptămâni între turneul de la Roma şi cel de la Roland Garros: ''Nu s-a mai întâmplat să fie două săptămâni între Roma şi Paris, dar cred că poate să fie ceva pozitiv, să mă pregătesc mai bine pentru Roland Garros. Amintirea cea mai frumoasă pe care o am de la Roma? Senzaţia de a mă simţi bine şi de a juca bine. Trăim vremuri dificile, pandemia a schimbat multe lucruri. Să câştigi sau să pierzi o partidă sau un turneu este mult mai puţin important''.
Simona Halep nu s-a arătat surprinsă de victoria belarusei Arina Sabalenka în finala turneului de la Madrid şi se aşteaptă la o concurenţă dură şi la Roma.
Sabalenka, numărul şapte mondial, a învins pe australianca Ashleigh Barty, liderul WTA, cu 6-0, 3-6, 6-4, în finala turneului din capitala Spaniei. Cele două au jucat recent şi finala de la Stuttgart (câştigată de Barty), după ce Sabalenka a întrecut-o clar pe Halep în semifinale.
''Nu e o surpriză. Ea a jucat foarte bine, are un tenis de forţă, are multă încredere. Poate face lucruri mari şi aici includ şi turneele de Mare Şlem, nu e deloc departe'', a subliniat Halep, duminică, în conferinţa de presă de la Roma.
''Mă aştept la mai multe de la ea'', a adăugat Halep.
Simona Halep, numărul trei mondial, va debuta la Roma direct în turul secund, contra învingătoarei dintre germanca Angelique Kerber (26 WTA) şi franţuzoaica Alize Cornet (60 WTA).
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)