Tenis: Djokovic s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma
Tenismanul sârb Novak Djokovic, numărul unu mondial, s-a calificat în semifinalele turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, dotat cu premii totale în valoare de 5.415.410 euro, învingându-l în două seturi, 7-5, 7-6 (7/1), pe canadianul Felix Auger-Aliassime, într-o partidă disputată vineri la Foro Italico.
Djokovic, marele favorit al competiţiei după eliminarea deţinătorului titlului, Rafael Nadal, în optimile de finală, şi-a asigurat cu această ocazie prima poziţie în clasamentul ATP începând de luni, din care putea fi detronat de rusul Daniil Medvedev în cazul unui eşec înaintea semifinalelor.
Sârbul, care a triumfat de cinci ori pe zgura din capitala Italiei, îl va înfrunta în penultimul act pe norvegianul Casper Ruud, la fel ca în urmă cu doi ani, la ultimul său succes de la Roma.
Novak Djokovic a obţinut vineri a 999-a sa victorie în circuitul profesionist, iar în cazul unui nou succes, sâmbătă, el va deveni al cincilea jucător cu cel puţin 1.000 de victorii, după Jimmy Connors, Roger Federer, Ivan Lendl şi Rafael Nadal.
Cu ceva mai mult de o săptămână înaintea startului turneului de Mare Şlem de la Roland Garros (22 mai - 5 iunie), Djokovic vizează primul său titlu din acest an, după un prim trimestru bulversat de expulzarea sa din Australia şi de interdicţia de intra în Statele Unite, din cauza refuzului său de a se vaccina împotriva Covid-19.
În cealaltă semifinală a turneului de la Roma, campionul olimpic en titre, germanul Alexander Zverev, favoritul numărul 2, îl va avea ca adversar pe grecul Stefanos Tsitsipas (nr.4).
Rezultate - sferturi de finală:
Novak Djokovic (Serbia/N.1) - Felix Auger-Aliassime (Canada/N.8) 7-5, 7-6 (7/1)
Casper Ruud (Norvegia/N.5) - Denis Shapovalov (Canada/N.13) 7-6 (9/7), 7-5
Stefanos Tsitsipas (Grecia/N.4) - Jannik Sinner (Italia/N.10) 7-6 (7/5), 6-2
Alexander Zverev (Germania/N.2) - Christian Garin (Chile) 7-5, 6-2
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Irina Giurgiu)