Tenis: Djokovic recunoaşte o ''eroare umană'' în declaraţia sa de intrare în Australia

Tenis: Djokovic recunoaşte o ''eroare umană'' în declaraţia sa de intrare în Australia

Liderul mondial al tenisului masculin Novak Djokovic a recunoscut, miercuri, într-un comunicat dat publicităţii că a comis o "eroare umană, cu certitudine nu intenţionată", declarând la sosirea sa în Australia că nu a călătorit în ultimele 14 zile precedând zborul, informează AFP.

Jucătorul sârb a admis în textul publicat pe Instagram o "eroare de judecată" primind în persoană un ziarist al cotidianului francez L'Equipe pe data de 18 decembrie, în timp ce ştia infectat cu Covid-19, dar a asigurat că a "respectat distanţarea socială şi a purtat mască".

"Vreau mai întâi să abordez chestiunea dezinformării persistente privind activităţile mele şi participarea la evenimentele din decembrie care au precedat rezultatul meu pozitiv la testul PCR Covid. Este vorba de o dezinformare care trebuie corectată, în special pentru a linişti opinia publică în privinţa prezenţei mele în Australia şi să răspund la chestiuni care sunt foarte stresante şi preocupante pentru familia mea", arată Djokovic în comunicatul său.

"Vreau să subliniez că am făcut tot posibilul pentru a asigura siguranţa fiecăruia şi am respectat obligaţiile în materie de testare. Am asistat la un meci de baschet la Belgrad pe data de 14 decembrie, după ce s-a semnalat că un oarecare număr de persoane au fost testate pozitiv la Covid-19. Deşi nu prezentau niciun simptom de Covid, eu am efectuat pe 16 decembrie un test antigen rapid, care s-a dovedit negativ, dar din prudenţă am efectuat în aceeaşi zi un test PCR oficial şi aprobat", se mai arată în comunicat.

"A doua zi, am asistat la un eveniment de tenis la Belgrad pentru a înmâna premii unor copii şi am făcut din nou un test antigenic rapid şi am fost negativ. Eram asimptomatic şi mă simţeam bine, nu am primit nicio notificare a unui rezultat pozitiv la un test PCR după acest eveniment. A doua zi, pe 18 decembrie, am fost la centrul meu de tenis din Belgrad pentru a îndeplini un angajament de lungă dată pentru un interviu şi o şedinţă foto pentru L'Equipe. Am anulat toate celelalte evenimente, cu excepţia interviului pentru L'Equipe. M-am simţit obligat să merg să realizez interviul pentru L'Equipe întrucât nu am vrut să fiu nepoliticos, dar am respectat distanţarea socială şi am purtat mască, cu excepţia portretului foto făcut", se mai spune în comunicat.

"După aceea am revenit acasă, după interviu pentru a mă izola pe durata perioadei impuse, dar, recunosc a fost o eroare de judecată şi recunosc că am uitat să relatez despre acest angajament. În ceea ce priveşte declaraţia de călătorie, ea a fost depusă de echipa mea în numele meu, aşa cum le-am spus fucţionarilor de la imigrare la sosire, iar agentul meu şi-a cerut scuze sincer pentru eroarea administrativă comisă, bifând caseta greşită privind călătoriile mele anterioare sosirii în Australia. A fost o eroare umană şi cu siguranţă nu act deliberat. Trăim momente dificile în această pandemie mondială şi aceste greşeli se pot produce", precizează comunicatul.

"Deşi am apreciat că era important să abordez şi să clarific aceste informaţii eronate, eu nu voi face niciun alt comentariu, din respect pentru guvernul australian, autorităţi şi procesul în curs. Întotdeauna este o onoare şi un privilegiu să particip la Openul Australiei şi nu vreau altceva decât să mă întrec cu cei mai buni jucători din lume în faţa unuia din cel mai minunat public din lume", se conchide în comunicat.

Prezenţa sa la Melbourne poate fi însă pusă în continuare în cauză, dacă guvernul de la Canberra va decide în final să-i anuleze viza. Djokovic (34 ani) se află în centrul unei bătălii juridice de la sosirea sa în această ţară, săptămâna trecută, după ce prezentat o scutire medicală pentru a evita cerinţa de vaccinare obligatorie impusă de autorităţile australiene.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Dragomir, editor online: Adrian Dãdârlat)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”