Tenis: Bianca Andreescu vizează calificarea la Turneul Campioanelor şi accederea în top 3 WTA
Tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu, noul nume din tenisul feminin, după ce a câştigat titlul la US Open, a declarat că îşi doreşte să se califice la Turneul Campioanelor şi să atace top 3 mondial în acest final de sezon, relatează Reuters.
''Am aşteptări mari de la mine. Am o idee ce vreau, să joc bine în următoarele turnee din Asia, să mă calific la Turneul Campioanelor din China şi să atac top 3'', a afirmat Andreescu (19 ani), aflată pe locul 5 în clasamentul WTA.
''Am realizat multe în acest an şi simt că pot mai mult, chiar cred că pot mai mult după acest succes şi mă voi strădui în continuare să câştig turnee de mare Şlem. M-am gândit şi să joc la Jocurile Olimpice, cred că e un eveniment foarte special'', a mărturisit Bianca Andreescu.
Bianca Andreescu a dezvăluit că încă mai mai simte adrenalina care a condus-o la victorie în finala US Open cu legendara Serena Williams, dar acum speră în primul rând să nu mai fie chinuită de accidentări.
''Dacă voi fi sănătoasă cred că pot face lucruri chiar mai mari în acest sport. Cei mai mari inamici ai sportivului sunt accidentările. Cred că principalul obiectiv în acest moment e să rămân sănătoasă, deoarece am fost accidentată destul de mult în scurta mea carieră'', a comentat Andreescu.
În acest sezon, jucătoarea canadiană a ratat o mare parte a sezonului de zgură şi tot sezonul de iarbă din cauza accidentărilor la spate, picior şi umăr, însă a părut invincibilă în circuitul nord-american de hard, obţinând victoria la Rogers Cup, după o finală în care Serena Williams a abandonat, iar apoi titlul la Flushing Meadows. Palmaresul său în 2019 este completat de titlul reuşit la Indian Wells.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Ada Vîlceanu)