Tenis: Bianca Andreescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Acapulco

Tenis: Bianca Andreescu s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Acapulco

Tânăra jucătoare canadiană de origine română Bianca Andreescu (18 ani), s-a calificat în semifinalele turneului ATP de la Acapulco (Mexic), dotat cu premii totale de 250.000 dolari, reuşind să o învingă în două seturi, 7-6 (7/3), 6-1, pe chinezoaica Saisai Zheng, cap de serie numărul 7, într-o partidă disputată joi.

Andreescu, care în turul anterior o eliminase pe românca Mihaela Buzănescu, a obţinut cu această ocazie a opta sa victorie consecutivă în circuitul profesionist, serie pe care a început-o în luna ianuarie, la Newport Beach, unde a reuşit să câştige trofeul.

Ea o va înfrunta vineri seara, în semifinale, pe americanca Sofia Kenin, favorita numărul 5, care a dispus în trei seturi, 6-4, 4-6, 7-5, de belarusa Victoria Azarenka.

Croata Dona Vekic, favorita numărul 3 de la Acapulco, a acces la rândul ei în semifinale, învingând-o cu 6-3, 7-5 pe britanica Johanna Konta. Vekic o va avea ca adversară în penultimul act pe chinezoaica Yafan Wang, care a trecut tot în două seturi, 6-3, 6-4, de brazilianca Beatriz Haddad Maia.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Adrian Dădârlat)


populare
astăzi

1 Fotografie „naționalistă” pusă de fiul lui Călin Georgescu la profilul de WhatsApp. Cosmin a fost „umbra” tatălui său

2 VIDEO Trump, surprins de șosetele lui JD Vance, s-a oprit brusc din vorbit în cadrul unei discuții din Biroul Oval: „Încerc să rămân concentrat”

3 Ce pregătește Rusia? / Acumularea masivă de bombardiere strategice rusești în peninsula Kola

4 ALERTĂ Un document pregătit de un grup apropiat de FSB arată ce ar putea urmări Kremlinul prin negocierile de pace

5 Statele Unite au primit o listă cu pretențiile Rusiei pentru încheierea războiul în Ucraina. Ce a cerut Vladimir Putin