Tenis: Bianca Andreescu s-a calificat în semifinalele turneului Miami Open (WTA)

Tenis: Bianca Andreescu s-a calificat în semifinalele turneului Miami Open (WTA)

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu s-a calificat în semifinalele turneului de tenis Miami Open, competiţie de categoria WTA 1.000 dotată cu premii totale de 3.260.190 dolari, învingând-o în trei seturi, 6-4, 3-6, 6-3, pe spaniola Sara Sorribes Tormo, într-o partidă disputată miercuri.

Andreescu (20 ani), cap de serie numărul opt, s-a impus după două ore şi 36 minute, după ce a reuşit 40 de winners pe parcursul jocului, mai mult decât dublu faţă de adversara sa (17), dar a totalizat şi 42 de greşeli neforţate, de două ori mai multe decât spaniola (21).

În penultimul act, Bianca Andreescu o va avea ca adversară pe grecoaica Maria Sakkari, care a produs surpriza sferturilor de finală, reuşind să o elimine pe favorita numărul 2, japoneza Naomi Osaka, în faţa căreia s-a impus în două seturi, 6-0, 6-4, la capătul unui meci care a durat doar 69 de minute.

Acesta este primul eşec suferit de Osaka după mai bine de un an, ultima sa înfrângere datând din februarie 2020, când s-a înclinat în faţa spaniolei Sara Sorribes Tormo, în cadrul Fed Cup. De atunci, jucătoarea niponă a reuşit una dintre cele mai lungi serii de victorii din ultimii ani în circuitul feminin, în cursul căreia a cucerit titlurile de Mare Şlem la US Open şi Australian Open.

În cealaltă semifinală de la Miami Open se vor înfrunta australianca Ashleigh Barty, numărul unu mondial, şi ucraineanca Elina Svitolina.

Barty, principala favorită şi deţinătoarea trofeului, a trecut marţi în sferturile de finală, cu 6-4, 6-7 (5/7), 6-3 de belarusa Arina Sabaleka, în timp ce Elina Svitolina, cap de serie numărul 5, a învins-o cu 6-3, 6-2 pe letona Anastasija Sevastova.

În urma eliminării japonezei Naomi Osaka în sferturile de finală, Ashleigh Barty şi-a asigurat menţinerea pe prima poziţie în clasamentul WTA.
AGERPRES (AS/editor: Mihai Dragomir, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!