Tenis: Bianca Andreescu, preocupată mai mult de evitarea accidentărilor decât de adversare, la Miami
Canadianca de origine română Bianca Andreescu, care va juca în primul tur la Miami cu jucătoarea română de tenis Irina Begu, se arată mai mult preocupată de evitarea accidentărilor decât de adversare, după succesul ei surpriză de la Indian Wells, scrie Reuters.
Andreescu, 18 ani, care a urcat pe locul 24 WTA, a depus un efort fantastic în finala câştigată duminică în faţa germancei Angelique Kerber la Indian Wells, unde a devenit cea mai tânără câştigătoare de la Serena Williams în 1996 şi prima jucătoare care a dus trofeul acasă din postura de invitată.
''Nu am mai fost într-o asemenea situaţie înainte. Nu am mai fost într-o finală a unui turneu de prim rang şi să joc cu o adversară de nivel foarte înalt. Aşa că toate acele emoţii şi tensiuni care mi-au trecut prin corp m-au obosit mai mult decât aş fi fost în mod obişnuit. Acum câştig din ce în ce mai multă experienţă şi sunt din ce în ce mai încrezătoare împotriva jucătoarelor de top. Nu mai sunt impresionată de faima nimănui. Vreau ca la fiecare meci să nu încerc să mă concentrez pe adversară, ci pe jocul meu'', a declarat marţi Bianca Andreescu, într-o conferinţă de presă înaintea turneului Miami Open.
La Indian Wells, la 2-3 în setul decisiv, Bianca şi-a chemat antrenorul şi a simţit că are arsuri în picioare, ceea ce i-a îngreunat deplasarea în teren.
În 2016, pe când era junioară, Andreescu a absentat şase luni din cauza unei fracturi de stres la picior, iar anul trecut a acuzat probleme la spate, dar canadianca a găsit deocamdată calea de a rezolva problemele de sănătate: ''Tennis Canada are un grup deosebit de medici, am făcut o serie de teste cu ei pentru a vedea care sunt problemele. Dar, în mod sigur, după Miami voi lua o pauză de două-trei săptămâni pentru a mă gândi la ce e mai bine pentru corpul meu, nutriţia şi mintea mea''.
Andreescu a început anul 2019 în forţă şi la Auckland le-a învins pe fostele lidere mondiale Caroline Wozniacki şi Venus Williams, dar apoi la Australian Open oboseala pare să fie factorul care a scos-o din cursă încă din turul doi. AGERPRES