Tenis: Bianca Andreescu, în sferturi la Beijing (WTA)

Tenis: Bianca Andreescu, în sferturi la Beijing (WTA)

Jucătoarea canadiană de origine română Bianca Andreescu, locul 6 în clasamentul mondial, cap de serie 5, s-a calificat joi în sferturile de finală ale turneului de tenis WTA de la Beijing (China), dotat cu premii de 8.285.274 dolari, după ce a învins-o pe americanca Jennifer Brady (66 WTA) în două seturi, 6-1, 6-3.

Andreescu a avut nevoie de doar o oră şi zece minute pentru a-şi adjudeca victoria, ea urmând să o întâlnească în runda următoare pe nipona Naomi Osaka (4 WTA, cap de serie nr. 4). Joi, Osaka a eliminat-o tot în două seturi, 6-4, 6-0, pe americanca Alison Riske (24 WTA).

Andreescu a ajuns la 16 victorii consecutive.

Alte rezultate de joi au fost:


Daria Kasatkina (Rusia) - Ekaterina Alexandrova (Rusia) 6-4, 6-3
Caroline Wozniacki (Danemarca/N.16) - Katerina Siniakova (Cehia) 7-5, 6-4.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Amănunte care dau fiori despre unul dintre cei mai puternici și enigmatici șmecheri ai planetei

2 Foarte interesante amănunte...

3 VIDEO „N-are cum. E mai mare” / Reacția lui Putin după ce a fost contrazis de primarul Moscovei într-o discuție despre salariu mediu

4 Unul dintre posibilii autori ai furtului tezaurului dacic, surprins pe camera de supraveghere. Se face apel pentru identificarea individului

5 Fostul șef al spionilor din România, despre Călin Georgescu și Donald Trump: „Cum se poate compara o broască oarecare cu un leu”