Tenis: Bianca Andreescu, eliminată în turul al doilea la Australian Open
Jucătoarea canadiană de tenis Bianca Andreescu, numărul 9 mondial, a fost eliminată în turul secund al Openului Australiei, primul turneu de Mare Şlem al anului, înclinându-se în două seturi, 3-6, 2-6, în faţa taiwanezei Su-Wei Hsieh (71 WTA), într-o partidă disputată miercuri la Melbourne Park.
Andreescu, câştigătoarea US Open în 2019, a revenit în circuit la Melbourne după o absenţă de 15 luni, iar această pauză îndelungată şi-a pus amprenta asupra jocului său, lipsit de repere şi prea inconstant pentru a putea face faţă evoluţiei solide a asiaticei.
La finalul meciului, Bianca Andreescu nu şi-a ascuns regretele după această eliminare. "Când am ieşit de pe teren, i-am spus antrenorului meu cât de dezamăgită am fost că am putut da doar atât. Pentru că astăzi am dat tot ce aveam. Probabil că acesta este lucrul cel mai frustrant", a spus canadianca de origine română. Aceasta a recunoscut, totodată, jocul bun al lui Hsieh, "o adversară cu adevărat puternică".
"Acum trebuie doar să revin în competiţie. Este bine să ştiu că încă mai am acel spirit de luptă în mine. Voi lua acest meci ca pe un pas în faza mea de învăţare", a adăugat Andreescu.
Ea a precizat că se simte ''foarte bine", declarându-se pregătită să joace ''multe meciuri anul acesta", cât timp sănătatea îi va permite.
După ce a suferit deja mai multe accidentări în cursul scurtei sale cariere de până acum, canadianca a asigurat că nu are ''nicio preocupare'' cu privire la starea sa fizică, chiar dacă vrea să rămână prudentă. "Sunt foarte fericită că m-am întors (pe teren) şi că pot face din nou ceea ce îmi place", a conchis Bianca Andreescu.
Su-Wei Hsieh, numărul unu mondial la dublu, o va înfrunta în turul al treilea pe italianca Sara Errani (134 WTA).
AGERPRES (AS/autor: Mihai Dragomir, editor: Mihai Ţenea, editor online: Andreea Lăzăroiu)