Tenis: Bencic a învins-o pe Wozniacki, în turul al treilea la Indian Wells (WTA)
Elvețianca Belinda Bencic, care a împlinit vârsta de 18 ani pe 10 martie, a reușit prima sa victorie în fața unei jucătoare din top cinci mondial, 6-4, 6-4 cu daneza Caroline Wozniacki, luni, în runda a treia a turneului de tenis de la Indian Wells (WTA).
La șase luni după ce a făcut senzație atingând sferturile de finală la US Open, Bencic a trecut de fostul număr unu mondial, în prezent pe locul cinci în ierarhia WTA. Singura întâlnire anterioare dintre cele două fusese un coșmar pentru jucătoarea din Țara Cantoanelor, învinsă în iulie 2014, cu 6-0, 6-0, în doar 44 de minute, în primul tur la Istanbul.
Bencic (37 WTA), antrenată de zece ani de mama Martinei Hingis, Melanie Molitor, va juca în optimile de finală cui sârboaica Jelena Jankovic (21 WTA), una dintre jucătoarele pe care le-a învins în septembrie în drumul său către sferturile turneului de la Flushing Meadows.
În alt meci din turul al treilea al turneului californian dotat cu premii de 5.381.235 dolari, rusoaica Maria Șarapova, a doua favorită a competiției, a trecut de belarusa Victoria Azarenka în două seturi, cu 6-4 ,6-3, și s-a calificat în optimi. A fost un duel între două jucătoare care au ocupat fotoliul de lider în ierarhia mondială și s-a ridicat la nivelul promis, primul set durând mai mult de o oră. Azarenka, aflată acum pe locul 38 în clasamentul WTA, după un sezon 2014 perturbat de o accidentare la picior, a cedat fizic în setul secund, fiind condusă cu 5-1, a încercat o revenire (5-3), dar apoi a cedat pe serviciul rusoaicei.
În optimi, Șarapova, finalistă anul acesta la Australian Open și câștigătoare la Indian Wells în 2006 și 2013, o va înfrunta pe italianca Flavia Pennetta, deținătoarea titlului la turneul californian, victorioasă în fața australiencei Samantha Stosur cu 6-4, 6-2.
Un alt rezultat neașteptat a fost reușit de Carolina Garcia, care a eliminat-o pe Ana Ivanovic cu 6-2, 5-7, 6-2.
Marți, în optimi, Simona Halep, a treia favorită, o va înfrunta pe Karolina Pliskova (Cehia) în al treilea meci de pe arena a treia la Indian Wells, după partidele Robin Haase — Lukas Rosol (11,00 ora locală, 20,00 la București) și Gilles Simon — Michael Berrer.
Rezultatele înregistrate luni la Indian Wells, în turul al treilea:
Eugenie Bouchard (Canada/N.6) — Coco Vandeweghe (SUA/N.30) 6-3, 6-2
Lesia Țurenko (Ucraina) — Alizé Cornet (Franța/N.20) 7-5, 1-6, 6-2
Jelena Jankovic (Serbia/N.18) — Madison Keys (SUA/N.16) 5-7, 6-4, 6-3
Belinda Bencic (Elveția/N.31) — Caroline Wozniacki (Danemarca/N.4) 6-4, 6-4
Caroline Garcia (Franța/N.25) — Ana Ivanovic (Serbia/N.5) 6-2, 5-7, 6-2
Sabine Lisicki (Germania) — Sara Errani (Italia) 6-4, 6-2
Flavia Pennetta (Italia/N.15) — Samantha Stosur (Australia/N.21) 6-4, 6-2
Maria Șarapova (Rusia/N.2) — Victoria Azarenka (Belarus/N.32) 6-4, 6-3
AGERPRES