Tenis: Begu şi Niculescu s-au oprit în semifinalele probei feminine de dublu la Australian Open

Tenis: Begu şi Niculescu s-au oprit în semifinalele probei feminine de dublu la Australian Open

Perechea română Irina Begu/Monica Niculescu a fost învinsă de cuplul rus Ekaterina Makarova/Elena Vesnina cu scorul de 6-4, 6-3, miercuri, la Melbourne, în semifinalele probei feminine de dublu din cadrul turneului de tenis Australian Open, primul de Mare Şlem al anului.

Begu şi Niculescu, capi de serie numărul 10, s-au înclinat după o oră şi 25 de minute în faţa favoritelor numărul doi.

Româncele au condus cu 1-0 şi 2-1 în primul set, dar apoi perechea rusă a făcut patru ghemuri la rând, după care s-a mers până la final cu serviciul, Makarova şi Vesnina impunându-se cu 6-4.

Begu şi Niculescu au condus şi în actul secund cu 1-0, apoi au venit cinci ghemuri consecutive de partea rusoaicelor, Irina şi Monica s-au apropiat la 3-5, dar Makarova şi Vesnina au încheiat conturile cu 6-3.

Dacă Begu şi Niculescu au fost la prima lor semifinală de dublu la Australian Open (Monica a jucat o finală de Mare Şlem la Wimbledon), rusoaicele formează una dintre cele mai bune perechi din circuitul feminin. Împreună au cucerit titluri de Mare Şlem la Roland Garros (2013), Wimbledon (2017) şi US Open (2014), disputând finale la Melbourne (2014), Roland Garros (2016) şi Wimbledon (2015). Vesnina a mai jucat finale, alături de alte partenere, în 2009 şi 2011 la Roland Garros şi în 2010 la Wimbledon.

Irina Begu şi Monica Niculescu vor primi un cec de 185.000 dolari australieni şi 780 de puncte WTA la dublu.

Cealaltă semifinală de la Melbourne, perechea Timea Babos (Ungaria)/Kristina Mladenovic (Franţa/N. 5) a dispus cu 6-4, 6-2 de cuplul Su-wei Hsieh (Taiwan)/Shuai Peng (China/N. 8). Cehoaica Lucie Safarova şi americanca Bethanie Mattek-Sands sunt deţinătoarele titlului la Melbourne.
AGERPRES (editor: Mihai Ţenea, editor online: Simona Aruştei)


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…