Tenis: Begu şi Niculescu s-au calificat în optimile probei feminine de dublu la Australian Open

Tenis: Begu şi Niculescu s-au calificat în optimile probei feminine de dublu la Australian Open

Perechea formată din jucătoarele române de tenis Irina Begu şi Monica Niculescu s-a calificat, vineri, la Melbourne, în optimile de finală ale probei feminine de dublu din cadrul turneului Australian Open, după 3-6, 6-3, 7-5 cu australiencele Jessica Moore/Ellen Perez.

Begu şi Niculescu au câştigat după două ore şi 8 minute, revenind în decisiv de la 4-5.

La ediţia de anul trecut ambele românce au pierdut în primul tur la dublu, în perechi diferite.

Irina şi Monica şi-au asigurat un cec de 45.000 de dolari australieni şi 240 de puncte WTA la dublu, iar în turul următor vor juca împotriva câştigătoarelor din meciul Nadia Kicenok (Ucraina)/Anastasia Rodionova (Australia) - Kristyna Pliskova (Cehia)/Dona Vekic (Croaţia).

În schimb, Raluca Olaru şi ucraineanca Olga Savciuk au fost învinse cu 6-2, 6-2 de cehoaicele Lucie Safarova/Barbora Strycova, favoritele numărul patru. Perechea româno-ucraineană, care şi-a egalat rezultatul de anul trecut, va primi 22.500 dolari şi 130 de puncte WTA. Safarova a cucerit titlul la Melbourne în 2017, alături de americanca Bethanie Mattek-Sands.

Safarova şi Strycova vor juca în optimi cu învingătoarele dintre perechea româno-braziliană Sorana Cîrstea/Beatriz Haddad Maia şi cuplul Alicja Rosolska (Polonia)/Abigail Spears (SUA/N. 15).
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Mihai Dragomir, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen