Tenis: Barbora Krejcikova, calificată în finală la Sydney (WTA), după ce a salvat şapte mingi de meci

Tenis: Barbora Krejcikova, calificată în finală la Sydney (WTA), după ce a salvat şapte mingi de meci

Jucătoarea cehă de tenis Barbora Krejcikova (4 WTA) a fost nevoită să salveze şapte mingi de meci pentru a se califica în finala turneului WTA 500 de la Sydney, dotat cu premii totale de 703.580 de dolari americani, după ce a învins-o, vineri, pe estoniana Anett Kontaveit, cu 0-6, 6-4, 7-6 (14-12).

Campioana de la Roland Garros, care a pierdut ultimele sale cinci meciuri cu jucătoare din top 10, a fost învinsă categoric în primul set, cu 6-0, dar a reuşit să se impună în actul secund, în care diferenţa a fost făcut de singurul break.

În decisiv, Kontaveit (7 WTA), a condus cu 6-5, dar nu a reuşit să fructifice primele trei mingi de meci, iar setul a ajuns în tiebreak. Apoi a fost rândul cehoaicei să rateze două şanse de a încheia conturile, la 6-4, situaţia a alternat în continuare, dar Krejcikova a pus capăt meciului, cu 14-12, la al cincilea său punct decisiv.

În cea de-a şasea sa finală în circuitul feminin, Krejcikova o va înfrunta pe Paula Badosa (Spania), învingătoare cu 6-2, 6-2 în faţa rusoaicei Daria Kasatkina.
AGERPRES (AS-autor: Mihai Ţenea, editor: Teodor Ciobanu, editor online: Irina Giurgiu)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen