Tenis: Autorităţile locale vor refuza jucătorii nevaccinaţi la Openul Australiei

Tenis: Autorităţile locale vor refuza jucătorii nevaccinaţi la Openul Australiei

Statul Victoria, a cărui capitală Melbourne va găzdui Openul de tenis al Australiei în ianuarie, a exclus, miercuri, să acorde o dispensă specială jucătorilor nevaccinaţi pentru ca ei să poată participa la turneu, ceea ce ar putea duce la excluderea de la competiţie a deţinătorului titlului şi liderul mondial Novak Djokovic, citat de AFP.

"Excludem persoanele nevaccinate din pub-uri, cafenele, restaurante şi de la alte evenimente", a reamintit prim-ministrul statului Victoria, Daniel Andrews.

"Nu vom cere scutiri. În consecinţă, chestiunea este fundamental rezolvată", a adăugat premierul.

Recent, conform unui mail al WTA publicat de un ziarist specializat, jucătoarele de tenis nevaccinate contra Covid-19 ar putea participa la Openul Australiei, în luna ianuarie, cu respectarea unei carantine şi a unor teste regulate.

Acest mail al WTA, destinat jucătoarelor, a fost transmis ziaristului de la publicaţia New York Times specializat în tenis, Ben Rothemberg, care l-a publicat pe contul său de Twitter.

Informaţia contrazice declaraţiile mai multor înalţi responsabili australieni, conform cărora nevaccinaţii nu vor obţine viză de intrare în ţară. "Orice vizitator în Australia va trebui să fie dublu vaccinat", afirmase în urmă cu câteva zile ministrul federal al Imigrării, Alex Hawke.

Decizia anunţată în mail-ul WTA s-ar fi aplicat şi jucătorilor din turneul masculin, ceea ce ar fi permis liderului mondial Novak Djokovic să participe.

Jucătorul sârb, deţinătorul titlului la Melbourne şi aflat în căutarea celui de-al 21-lea titlu de Mare Şlem, a luat public poziţie împotriva vaccinurilor, refuzând să spună dacă el s-a vaccinat contra coronavirusului. Săptămâna trecută, el a pus la îndoială prezenţa sa la Australian Open.

Conform mail-ului WTA, jucătoarele vaccinate nu vor avea nevoie de carantină la sosire şi nici intrarea în "bule sanitare" şi se vor bucura de întreaga libertate de mişcare. În schimb, adaugă documentul, nevaccinatele vor urma o carantină de 14 zile la un hotel şi teste regulate.
AGERPRES (AS/autor: Vlad Constantinescu, editor: Mihai Ţenea, editor online: Gabriela Badea)


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!