Tenis: ATP şi WTA nu vor acorda puncte la Wimbledon din cauza excluderii jucătorilor ruşi şi belaruşi

Tenis: ATP şi WTA nu vor acorda puncte la Wimbledon din cauza excluderii jucătorilor ruşi şi belaruşi

ATP, organizaţia care gestionează circuitul profesionist masculin de tenis, şi WTA, care gestionează circuitul feminin, au anunţat vineri că nu vor acorda puncte la ediţia 2022 de la Wimbledon dacă turneul londonez de Mare Şlem va menţine excluderea jucătorilor ruşi şi belaruşi din cauza războiului din Ucraina, informează agenţia France-Presse.

"Dacă nimic nu se schimbă, cu un regret uriaş nu vedem altă posibilitate decât să retragem punctele ATP la Wimbledon pentru ediţia 2022", a anunţat ATP într-un comunicat.

WTA a indicat la rândul său, după câteva minute, că "a luat decizia dificilă de a nu atribui puncte WTA la Wimbledon în acest an".

"WTA consideră că sportivii individuali care participă la un sport individual nu ar trebui să fie penalizaţi sau împiedicaţi să concureze doar pentru că aparţin unei ţări sau din cauza deciziilor luate de guvernele ţărilor lor", se arată într-un comunicat.

Pe 20 aprilie, jucătorii ruşi şi belaruşi au fost excluşi de la ediţia 2022 a turneului de la Wimbledon, ca răspuns la invadarea Ucrainei, au anunţat organizatorii competiţiei din capitala Marii Britanii.

"În circumstanţele unei agresiuni militare nejustificate şi fără precedent, ar fi inacceptabil ca regimul rus să obţină vreun beneficiu din participarea jucătorilor ruşi sau belaruşi", a explicat atunci All England Lawn Tennis Club într-un comunicat.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Ady Ivaşcu)


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”