Tenis: Anna Karolina Schmiedlova a câștigat BRD Bucharest Open

Tenis: Anna Karolina Schmiedlova a câștigat BRD Bucharest Open

Jucătoarea slovacă de tenis Anna Karolina Schmiedlova, cap de serie numărul 7, a câștigat turneul BRD Bucharest Open (WTA), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, duminică, la Arenele BNR din Capitală, după ce a învins-o în finală pe italianca Sara Errani, principala favorită, cu 7-6 (3), 6-3.

Schmiedlova a jucat mai bine și a produs surpriza în fața jucătoarei aflate pe locul 20 în lume, după un meci disputat, care a durat două ore și 7 minute.

Pentru Schmiedlova este al doilea titlu WTA din carieră, după cel câștigat anul acesta la Katowice (Polonia), jucătoarea din Slovacia având și o finală pierdută în 2015 la Rio de Janeiro, chiar în fața italiencei, care s-a impus cu 7-6 (2), 6-1.

Schmiedlova (20 ani, locul 60 în lume) a primit pentru victorie un cec de 43.000 de dolari și 280 de puncte WTA, în timp ce Errani (28 ani) a fost recompensată cu 21.400 dolari și 180 de puncte WTA.

Outsidera a început mai bine meciul și a avut 3-0 și 5-2 în primul set, dar Errani a avut o revenire spectaculoasă, egalând (5-5), pentru ca apoi să rateze o minge de break, care ar fi putut decide soarta setului. În tiebreak, Schmiedlova a fost mai precisă și s-a impus cu 7-3.

Errani a început cu dreptul setul secund (1-0), dar adversara a egalat (1-1) și apoi a reușit un break, desprinzându-se la 3-1. Errani a replicat și a restabilit egalitatea, 3-3, iar apoi Schmiedlova a câștigat trei ghemuri la rând, setul și meciul.

Schmiedlova a părut mai în formă din punct de vedere fizic, a lovit puternic și mai precis, în timp ce loviturile expediate de Errani nu au avut aceeași forță, italianca făcând față cu greu slovacei.

Sara Errani rămâne cu opt titluri WTA în palmares (doar unul în 2015, la Rio) și zece finale disputate (printre care Roland Garros, în 2012).

România a avut o jucătoare în semifinale, Monica Niculescu (învinsă de Errani), și două în finala de dublu, Andreea Mitu și Patricia Țig (învinse de cuplul Kalașnikova/Schuurs). Anul trecut, titlul la simplu a fost adjudecat de Simona Halep, iar cel la dublu de Elena Bogdan și Alexandra Cadanțu. AGERPRES


populare
astăzi

1 Informații care dau fiori...

2 ALERTĂ România, condamnată să-i plătească 85 de milioane de euro plus dobânzi fostului proprietar rus al rafinăriei RAFO Onești

3 VIDEO Priviți ce „drăcovenie” au scos americanii din „cutia cu maimuțe”

4 Dau și ceilalți? / O mare navă rusă s-a scufundat în Mediterană după o explozie la sala motoarelor / „Ursa Major” era „strategică” pentru Rusia

5 Băiatul lui Ștefan Bănică Jr. povestește cum a fost bătut și umilit: „Mi-a dat pumni în burtă, apoi se lua de mine: de ce plângi, ești fetiță?”