Tenis: Andy Murray, în sferturi la Roland Garros, după victoria clară în fața rusului Karen Hacianov

Tenis: Andy Murray, în sferturi la Roland Garros, după victoria clară în fața rusului Karen Hacianov

Tenismanul britanic Andy Murray, numărul 1 mondial, s-a calificat în sferturile turneului de la Roland Garros, al doilea turneu de Mare Șlem al anului, după ce l-a învins luni în trei seturi, 6-3, 6-4, 6-4, pe tânărul jucător rus Karen Hacianov (nr. 53 mondial).

Rusul reușise să îi elimine în fazele anterioare pe cehul Tomas Berdych și pe americanul John Isner.

Karen Hacianov

Murray va juca în sferturi cu câștigătorul partidei dintre japonezul Kei Nishikori și spaniolul Fernando Verdasco.

Imediat după meci, tenismanul scoțian a adresat câteva cuvinte în memoria victimelor atentatelor de la Manchester și Londra: ''A fost o tragedie teribilă atât la Londra cât și la Manchester în urmă cu câteva săptămâni. Aceleași probleme au fost și în Franța. Gândurile și rugăciunile mele se îndreaptă acum către toate victimele atentatelor. Atacurile au afectat o bună parte din Europa și din lume. Eu vă sunt însă recunoscător că veniți în continuare să ne vedeți și că pot continua să joc mai departe în fața dumneavoastră'', a spus Murray, adresându-se publicului care a asistat la partidă.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 ALERTĂ Frate, Potra chiar avea o mică armată, sursele n-au spus prostii! / MApN, comunicat care dă fiori!