Tenis: Ana Bogdan s-a calificat în sferturi la Bogota (WTA)

Tenis: Ana Bogdan s-a calificat în sferturi la Bogota (WTA)

Jucătoarea română de tenis Ana Bogdan s-a calificat, vineri, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Bogota (Columbia), dotat cu premii totale de 226.750 dolari, după ce a trecut de rusoaica Ana Blinkova cu 1-6, 7-6 (8), 6-4.

Bogdan (25 ani, 76 WTA), a şaptea favorită, s-a impus după două ore şi 39 de minute de joc efectiv, dar la a treia repriză a meciului, care a fost întrerupt prima oară de ploaie la 30-30 în setul decisiv, iar apoi la scorul, de 2-2.

Ana Bogdan a salvat o minge de meci în tiebreak-ul setului secund, iar în decisiv a fost condusă cu 2-0, 3-2 şi 4-3, după care a câştigat trei ghemuri consecutive şi meciul.

Românca a avut 3 aşi şi 7 duble greşeli, reuşind să transforme doar 6 din cele 23 de oportunităţi de break de care a beneficiat. Blinkova (19 ani, 115 WTA) a reuşit 6 aşi şi a comis 13 duble greşeli.

Scorul meciurilor directe era egal, 1-1, Bogdan câştigând în 2015 la Moscova, în optimi, cu 7-5, 6-4, iar Blinkova a câştigat anul trecut în optimi la Budapesta, în optimi, cu 6-4, 6-3.

Ana Bogdan şi-a asigurat un cec de 6.175 dolari şi 60 de puncte WTA, iar în sferturi o va înfrunta pe jucătoarea chiliană Daniela Seguel (25 ani, 191 WTA), venită din calificări, meciul fiind programat tot vineri.
AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / În dosarul campaniei lui Călin Georgescu sunt suspiciuni privind finanțări de la magnatul Ioan Niculae, fost ofițer de securitate / …

2 De citit ce scrie acest site american despre alegerile anulate din România...

3 „Haosul de la Nvidia este doar începutul”

4 VIDEO Ăsta este nesimțitul de la stat care are salariu 44.000 de lei pe lună, brut. Și mai are și tupeu...

5 VIDEO „Am avut onorarii și de 100.000 de euro” / Sumele amețitoare câștigate de Laura Vicol ca avocată a interlopilor