Tenis: Am câştigat, dar nu ştiu cum am făcut-o, a declarat Simona Halep după victoria cu Petra Martic

Tenis: Am câştigat, dar nu ştiu cum am făcut-o, a declarat Simona Halep după victoria cu Petra Martic

Numărul unu în tenisul feminin mondial, românca Simona Halep, a declarat după victoria cu Petra Martic, din sferturile de finală ale turneului WTA de la Indian Wells (California), că nu ştie cum a câştigat acest meci.

''Condiţiile de joc au fost dificile, cu mult vânt, iar în plus ea (martic, n. red.) a jucat foarte bine. A fost dificil, am câştigat, dar nu ştiu cum am făcut-o'', a spus Halep.

''M-am luptat şi am refuzat să accept înfrângerea, acest lucru a făcut diferenţa'', a mai spus Halep, care a revenit în setul decisiv de la 1-3 şi s-a impus cu 6-3, având în acest sezon 18 victorii şi o singură înfrângere.

''A fost bine că după 1-3 m-am trezit şi am realizat că nu fac ce trebuie pe teren. A fost bine că am văzut acest lucru şi că am schimbat jocul, iar acest lucru a contat'', a comentat românca.

''A fost dificil de jucat, pentru că mingea era mişcată de vânt şi nu ştiai exact ce se întâmplă pe teren. În ultimii ani, nu-mi amintesc un vânt aşa de puternic şi să simt că e aşa de greu de jucat un ghem'', a insistat Halep.

Simona Halep s-a calificat în semifinalele turneului WTA de la Indian Wells (California), dotat cu premii totale de 7.972.535 dolari, miercuri, după ce a învins-o pe croata Petra Martic, cu 6-4, 6-7 (5), 6-3.

În semifinalele turneului de la Indian Wells, pe care l-a câştigat în 2015, Halep o va înfrunta pe japoneza Naomi Osaka, în faţa căreia s-a impus în toate cele trei confruntări.
AGERPRES (autor: Mihai Ţenea, editor: Vlad Constantinescu, editor online: Anda Badea)


populare
astăzi

1 Viitorul președinte al României...

2 Foarte interesante amănunte...

3 Se prăbușește frontul din Ucraina? / Anchetă SBU, după ce presa din Ucraina a aflat că generalul Kirilo Budanov le-a transmis parlamentarilor un avertis…

4 Oile, caprele, lupii și tigrii lui Georgescu, șarlatanul de aur monoatomic

5 Această navă de spionaj în flăcări spune multe despre adevărata față a Rusiei