Tenis: Agnieszka Radwanska a pierdut în sferturi la Shenzhen (WTA)

Tenis: Agnieszka Radwanska a pierdut în sferturi la Shenzhen (WTA)

Jucătoarea poloneză de tenis Agnieszka Radwanska, principala favorită, a fost învinsă de americanca Alison Riske în trei seturi, cu 6-2, 3-6, 6-0, joi, în sferturile de finală ale turneului WTA de la Shenzhen (China), dotat cu premii totale de 626.750 dolari.

Riske (39 WTA) și-a luat astfel revanșa în fața polonezei (numărul trei mondial), după înfrângerea din finala de anul trecut. Atunci Radwanska se impunea în ultimul act cu 6-3, 6-2. Aga Radwanska o mai învinsese pe Riske și în 2015, în turul al doilea la Indian Wells, cu 6-3, 6-1.

Katerina Siniakova (Cehia), care miercuri a întrecut-o pe Simona Halep (a doua favorită) cu 6-3, 4-6, 7-5, s-a calificat în semifinale după ce a dispus cu 6-3, 6-4 de sârboaica Nina Stojanovic, venită din calificări.

În penultimul act a ajuns și britanica Johanna Konta, a treia favorită, care a câștigat greu în fața cehoaicei Kristyna Pliskova, cu 6-4, 6-7 (11), 6-3.

În ultimul meci din sferturi, Camila Giorgi (Italia) o înfruntă joi pe chinezoaica Qiang Wang.

Riske va juca în semifinale cui Giorgi sau Wang, iar Siniakova o va întâlni pe Konta.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen