Tenis - WTA: Serena Williams, în finală la Auckland după ce a trecut uşor de Amanda Anisimova
Jucătoarea americană de tenis Serena Williams s-a calificat sâmbătă în finala turneului WTA de la Auckland (Noua Zeelandă), cu premii totale de 275.000 de dolari, după ce a trecut uşor de compatrioata sa Amanda Anisimova, 6-1, 6-1, în 43 de minute.
Serena Williams, fost lider mondial, este acum, la 38 de ani, pe poziţia a 10-a în ierarhia internaţională. Anisimova, cu 20 de ani mai tânără decât Williams, este locul 25 mondial. Tânăra americană de origine rusă şi-a arătat talentul în sezonul trecut, când a câştigat primul său turneu WTA, la Bogota, şi a atins semifinalele la Roland Garros, aminteşte AFP.
Serena Williams este în formă înainte de Australian Open (20 ianuarie - 2 februarie), unde va încerca din nou să egaleze recordul de 24 de turnee de Mare Şlem câştigate, deţinut de australianca Margaret Court.
Serena Williams va întâlni duminică în finală o altă americancă, Jessica Pegula (82 WTA).
În cealaltă semifinală, Pegula a trecut, 3-6, 6-4, 6-0, de un fost lider mondial, daneza Caroline Wozniacki, aflată în plin turneu de adio.
Wozniacki, 29 de ani, acum locul 39 mondial, a anunţat în decembrie că se va retrage după Australian Open, turneu pe care l-a câştigat în 2018 după o finală cu Simona Halep.
AGERPRES (AS/editor: Mircea Lazaroniu, editor online: Gabriela Badea)