Tenis - ATP: Stan Wawrinka a obţinut luni la Roma prima sa victorie după mai mult de un an
Tenismanul elveţian Stan Wawrinka, în vârstă de 37 de ani, a obţinut luni prima sa victorie după mai mult de un an, dominându-l pe americanul Reilly Opelka, locul 17 mondial, 3-6, 7-5, 6-2, în primul tur al turneului ATP Masters 1.000 pe zgură de la Roma, informează AFP.
Fostul N.3 mondial este acum pe locul 361 în clasamentul ATP, el coborând într-o săptămână cu nu mai puţin de 115 locuri. Wawrinka a fost eliminat în primul tur la cele două turnee la care a participat în acest an, cel de la Mallorca, de categoria Challenger, şi Masters 1.000 de la Monte Carlo.
Spectatorii de pe terenul central din Roma au ovaţionat victoria elveţianului în faţa lui Opelka, semifinalist al ediţiei trecute a turneului şi cap de serie N.14. Ultimul succes al lui Wawrinka fusese consemnat în primul tur al Openului Australiei în februarie 2021. Următorul său adversar la Roma va fi câştigătorul duelului dintre croatul Borna Coric, locul 262 mondial, care beneficiază de un clasament protejat, şi sârbul Laslo Djere (58 ATP).
Wawrinka a suferit o leziune la picior, la începutul lui 2021, fiind supus ulterior unei intervenţii chirurgicale, în luna martie aceluiaşi an. El a avut nevoie de o nouă operaţie, trei luni mai târziu. Wawrinka are în palmares trei titluri de Mare Şlem (Openul Australiei 2014, Roland Garros 2015 şi US Open 2016).
Tot în primul tur al turneului ATP Masters 1.000 de la Roma, spaniolul Alejandro Davidovich Fokina (29 ATP) a trecut greu luni de belarusul Ilia Ivaşka (50 ATP), 6-2, 4-6 şi 6-4 şi va juca în turul 2 împotriva canadianului Felix Auger-Aliassime (9 ATP, cap de serie N.8).
În turul 2 a acces şi americanul Jenson Booksby (38 ATP), după 6-3, 6-4 cu italianul Flavio Cobolli, locul 150 ATP, beneficiar al unui wild card. AGERPRES (AS/autor: Mircea Lazaroniu; editor: Adrian Drăguţ, editor online: Ady Ivaşcu)