Teleorman: Filmările la 'Moromeții 2', cu Horațiu Mălăele în rol principal, încep la Talpa
Filmările la 'Moromeții 2', în regia lui Stere Gulea, cu Horațiu Mălăele în rolul principal, debutează, luni, în comuna Talpa, locație unde, în urmă cu mai bine de 30 de ani, s-a înregistrat prima parte a filmului.
De două luni, autoritățile comunei și localnicii fac voluntariat pentru a realiza condiții optime pentru filmări. Prin această nouă producție, edilul localității speră ca Talpa să ajungă să facă parte din circuitul turistic al țării.
"Din punctul meu de vedere, dacă acum 32 de ani, când s-a turnat prima parte, era o altă abordare — oamenii au venit, au turnat și au plecat, nimeni nu îndrăznea să se gândească la ceva mai mult, de data aceasta e o oportunitate pentru comuna Talpa, pentru mine, ca primar. După terminare o să facem un brand pentru comunitate, să fie descoperit satul românesc, nu este vorba de sărăcie, ci de modestie, simplitate — casele acelea, care erau mai sănătoase, mai trainice, nu neapărat termopane și rigips. Se deschide o provocare" , a declarat pentru AGERPRES primarul Benone Rababoc.
Filmările în comuna Talpa vor dura trei săptămâni și au loc în cinci imobile, una dintre case fiind aceeași în care s-a înregistrat prima peliculă.
Potrivit primarului, pentru decor a fost nevoie de realizarea mai multor obiective și de figuranți, utilaje agricole și animale.
"S-a improvizat o cârciumă, o fațadă a unei primării. Atât eu cât și mulți oameni din comună, cei de la ajutor social, am dat o mână de ajutor. Era normal să facem lucrul acesta. De două luni facem parte din echipa de pregătire. Este bucuria mare și avem speranța să se întâmple ceva după asta. De 20 de ani îmi doresc să dau viață comunei", a spus Rababoc.
În perioada filmărilor, actorii au ales să facă naveta la Alexandria, București sau chiar să se mute în comuna Talpa.
"Oamenii au început sa îndrăgească comuna. Personajele principale au ales să rămână în localitate. Horațiu Mălăele e cazat la mine. Sunt actori care sunt rămași în casele oamenilor din localitate. Sunt modești, simpli. Pe mine m-au impresionat. Sunt deschiși pentru localitate, pentru oameni, pentru tot ce se întâmplă", a mai spus primarul.
Potrivit sursei citate, pregătirile pentru debutul filmărilor au atras deja vizitatori din alte localități: duminică, un grup format din 15 bicicliști, din municipiul Alexandria, a venit în comuna Talpa pentru a vizita și pentru a socializa cu oamenii locului.
Filmul este inspirat din cel de-al doilea volum "Moromeții", "Viața ca o pradă".
În rolurile principale ale filmului vor juca Horațiu Mălăele (Ilie Moromete), Dana Dogaru (Catrina Moromete), dar și Iosif Pastina (Niculae), Răzvan Vasilescu, George Mihăiță, Andi Vasluianu, Oana Pellea, Ion Caramitru, Gheorghe Visu, Florin Zamfirescu, Marian Râlea, Paul Ipate, Cuzin Toma, Liviu Pintileasa, Dorina Chiriac.
Comuna Talpa este situată la 43 de kilometri de municipiul Alexandria și la 39 de kilometri de comuna Siliștea Gumești, localitatea natală a scriitorului Marin Preda.
AGERPRES / (AS — autor: Luiza Abu Salem, editor: Diana Dumitru, editor online: Ada Vîlceanu)