Telefonul mobil, cel mai important instrument de shopping pentru 46% dintre români (studiu)

Telefonul mobil, cel mai important instrument de shopping pentru 46% dintre români (studiu)

Telefonul mobil a devenit cel mai important instrument de shopping pentru 46% dintre români, se arată într-un studiu al GfK remis, luni, AGERPRES.

'Compararea prețurilor din diferite magazine este o practică tot mai frecventă pentru 45% dintre cei chestionați, România situându-se peste nivelul global la acest capitol, fapt care arată atenția sporită pentru găsirea celui mai bun raport calitate-preț pentru produsele căutate. 4 din 10 respondenți au folosit mai des față de anul trecut motoarele de căutare ca ajutor la cumpărături, iar 31% au utilizat aplicații ale retailerilor. Telefonul mobil a devenit cel mai important instrument de shopping pentru 46% dintre români', se arată în document.

Conform sursei citate, 56% dintre români, față de 45% la nivel global, spun că apreciază când site-urile web le fac recomandări pe baza intereselor lor, arătate în vizitele anterioare.

'Oricât de mult și-ar dori marketerii loialitate față de produsele sau magazinele lor se pare că aceasta este din ce în ce mai greu de obținut. Peste jumătate dintre consumatorii români sunt de acord cu afirmația că retailerii, advertiserii și brandurile ne influențează mai puțin ca oricând decizia de cumpărare. Comparația mai ușoară a produselor și a prețurilor, la un click distanță, pune presiune asupra prețurilor. Pentru a câștiga loialitatea clienților, retailerii trebuie să se gândească în permanență la modalități de a crește valoarea pe care o aduc, îmbunătățind experiența la cumpărături. Cu așteptări tot mai ridicate privind ușurința și rapiditatea cumpărăturilor, oriunde și oricând, sunt tot mai importante formulele care îmbină foarte bine canalele online și offline', informează studiul GfK.

Studiul GfK FutureBuy 2017, realizat în 35 de țări, a analizat modul în care digitalul a schimbat atitudinile și comportamentele oamenilor față de cumpărături, de retaileri și de producători. Acesta a fost derulat în România în iulie 2017, pe un eșantion de 1000 de respondenți utilizatori de Internet din mediul urban, cu vârsta de minim 18 ani.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Greu de crezut așa ceva, dar...

2 Culisele picante din spatele așa-zisei crize dintre partidele „condamnate” să împartă un ciolan mai auster

3 VIDEO Singura întrebare care l-a făcut pe Putin să tușească...

4 DOCUMENT Pensiile rămân înghețate o perioadă, salariile bugetarilor la fel, dar pentru întreg anul viitor / Toate modificările importante

5 Amușinarea lui Orban pe la București arată că pe măsură ce se blochează colaborarea energetică cu Ucraina, cu atât devine mai importantă cea cu Români…