Ted Malloch, posibil viitor ambasador al SUA la Bruxelles, prezice sfârșitul UE

Ted Malloch, posibil viitor ambasador al SUA la Bruxelles, prezice sfârșitul UE

Ted Malloch, posibil viitor ambasador al SUA în UE, prezice în presa germană destrămarea Uniunii Europene (UE), afirmând că ieșirea Marii Britanii nu este decât o primă etapă, informează vineri AFP.

Sursa foto: www.theguardian.com

'Dacă vă uitați în Europa, puteți practic să puneți deja câte două litere la alegere în fața cuvântului 'exit'', a estimat Malloch în săptămânalul Der Spiegel, potrivit unui fragment difuzat vineri din interviul său ce va fi publicat sâmbătă.

El a făcut astfel referire la cuvântul folosit în general pentru a desemna ieșirea Marii Britanii, 'Brexit', care poate fi transformat în 'Grexit' (ieșirea Greciei) sau, de exemplu, 'Frexit' (ieșirea Franței).

Malloch, care a mai ocupat în trecut posturi diplomatice pentru SUA, este posibil să devină ambasadorul SUA pe lângă UE.

De asemenea, el a reafirmat în acest interviu că euro este, în opinia sa, 'o experiență greșită' și că dacă ar lucra într-o bancă de investiții 'ar miza împotriva euro'.

Însă liderii socialiștilor, liberalilor și grupului PPE (dreapta) din Parlamentul European au îndemnat joi Uniunea Europeană să nu-l accepte pe Ted Malloch ca viitor ambasador la Bruxelles.

AGERPRES


populare
astăzi

1 Explodează rahatul? / O firmă abia înființată a luat 49 de contracte de 10 milioane de euro în mai puțin de doi ani!!!

2 ALERTĂ Primul sondaj cu prognoză tristă pentru Simion!

3 Ce se întâmplă cu Putin? / „Declarațiile sale ridică îndoieli cu privire la independența sa în luarea deciziilor”

4 Rețeaua de sănătate Regina Maria a fost vândută pentru un miliard de euro unei rețele private din Finlanda

5 Fiica legionarului Alexandru Arnăutu, condamnată în lotul Le Pen